EcoMarathon 2012 - pentru ca unii dintre noi mai si alearga

“Every morning in Africa, a gazelle wakes up. It knows it must outrun the fastest lion or it will be killed. Every morning in Africa, a lion wakes up. It knows it must run faster than the slowest gazelle, or it will starve. It doesn’t matter whether you’re a lion or gazelle – when the sun comes up, you’d better be running.”

Ecomaratonul deschide sezonul maratoanelor montane in fiecare an. Poate de aceea l-am asteptat atat de mult. De fapt din ianuarie il tot asteptam. Din ianuarie, de cand ne-am facut si programul de antrenament pe care urma sa-l tinem mai mult sau mai putin. Asa se face ca in dimineata cursei aveam o mie si una de emotii, mi se strangea inima cand ma gandeam cati km urma sa parcurg si mai ales imi faceam griji din cauza unei dureri pe care o simteam deja de’o saptamana in zona periostului  si care ma incomoda chiar si la mers. O alta eventuala problema putea fi faptul ca aveam adidasi noi si desi ii incaltasem de vreo 4-5 ori inainte de cursa, inca imi faceau niste batai incredibile in talpa.
Dimineata nu pot sa mananc decat o banana si un baton energizant, imi bandajez piciorele si incerc sa ma incalzesc putin inainte de start. Ma pierd de Bogdan care ramane in spate cu Alex si, in nebunia care era deja la poarta de start, imi dau seama ca nu o sa ne mai vedem decat dupa cursa.

o nebunie de oameni

Garboavele XC 2012 - In memoriam Ana Radu

Incerc de 3 zile sa scriu postarea asta. Dar nu pot. Cuvintele ingheata, mainile sunt paralizate.

A fost cursa ei. Cursa pentru ea. Nu-mi pot scoate din minte imaginea ei de anul trecut. Incaltata cu celebrii Conversi, in noroi pana in gat, cu bicicleta blocata in noroi, intorcandu-se sa o culeaga din noroi.

Dar am promis ca anul asta nu voi mai lasa timpul sa treaca si voi scrie dupa fiecare tura, la maxim o saptamana. I-am promis si ei.

Asadar, pe 07.04.2012 am fost la Garboavele XC – Galati , o editie in memoriam Ana Radu. Anuta noastra. I-am ajutat pe baietii de la Club Ciclism Galati si ne-am ocupat de medaliile de finisher, care au fost deosebite.

Iron Bike 2011

Iron Bike – The hardest MTB Marathon in Romania.

Cum a inceput totul? Pai intai a fost bicicleta. De ziua mea, in primavara lui 2010. Apoi forumul, o luna mai tarziu. Primul concurs – Prima Evadare 2010. Apoi, rand pe rand, Medias, Predeal, Azuga, Sibiu si altele de care nu imi mai aduc aminte. Si povestea unui concurent de la Iron Bike Oradea din 2010. Citita, rascitita, memorata chiar. Si un vis. Sa trec linia de sosire in 2011. Timpul se scurgea, eu ma pregateam. Atat fizic, dar si psihic. Eram convins ca pregatirea psihica face diferenta. O tura de antrenament cu Bogdan sa vedem cum ne simtim in sa dupa 250 de km, totul intr-o singura zi: Ploiesti – Cheia – Brasov – Buzau. Ne-am simtit bine. Si ne-am inscris.

Maratonul Bike Motion Onestin 2011

Si pentru ca Bogdan, Iulia si Alex au plecat in concediu, Mihai+Elena, Blondu`+ Criss or sa se zbenguiasca la nunti, Vasile merge la Duatlon la Brasov, noi pe ce era sa cheltuim banii de benzina?! Ne google-im putin, gasim 2 evenimente cat de cat apropiate si ne facem bagajele. Tinta: sambata Maratonul Bike Motion Onesti si duminica Bicaz MTB Maraton. Nu se anuntau 2 evenimente de amploare, asa ca speram sa ne batem cu ciclisti de weekend ca noi. Dar ti-ai gasit...

DHS MTB Maraton - Hunedoara

Totul a inceput cu dorinta. Dorinta de a fi acolo. De ce? In primul rand pentru ca se anunta un concurs organizat ca la carte, chiar daca era la prima editie. In al doilea rand pentru ca nu am mai fost demult la un concurs si se cam cere putina competitie. Asadar se iau 7 challengeri - Ana, Crissu, Andreea, Dan, Blondu' (sau Bogdan in versiunea oficiala), Vasile (Cosmin in clasamentele oficiale) si Cristi + una bucata sustinator moral, financiar, fotograf oficial si vesnic indurator al ifoselor noastre, sofer de ocazie, bucatar, samd - Corina si se pleaca din Bucuresti in jur de 18:00. Altii au plecat pe la 17:30. Degeaba. Am reusit sa intram pe autostrada Bucuresti Pitesti in jur de ora 19:00.

Skoda Velo Challenge (by Iuli)

Dupa o sambata plina de endorfina, la maratonul Tarii Barsei, duminica ne astepta o zi care se anunta mult mai palpitanta. In primul rand, pentru ca era o zi dedicata in exclusivitate ciclismului. In al doilea rand, pentru ca urma un concurs la care mare parte din trupa aspira la podium. Mai precis, partea “portocalie” a trupei. Segregarea echipei pe criteriul apartenentei corporatiste a fost inevitabila, fiind o competitie dedicata companiilor.


Ana, mereu cu zambetul pe buze



 Chiar daca nu ne-am putut reuni sub aceleasi “culori”, am reusit in mod subtil sa imprimam elementele cheie ale trupei de jeti in titulatura a trei echipe.  

Echipa baietilor - Jet Power Men - alcatuita din Alex, Andrei, Mihai si Bogdan a fost ce-i drept cea mai reprezentativa, in proportie de 100%.  

Echipa de fete, care a pornit de la dorinta fireasca a mea (nu stiu de ce!) si a Elenei de a participa la concurs, si-a datorat alcatuirea lui Bogdan. El a crezut asa de mult in sansele lui de a se urca pe podium impreuna cu baietii (dupa un stiudiu atent al adversarilor de la categoria masculin), incat n-ar fi dorit in ruptul capului sa le dea cu piciorul, participand intr-o echipa cu 2 fete, care n-ar fi avut nicio sansa la categoria mixt. Nu cu adversari precum echipa Geiger. Precautia conjugala l-a determinat asadar sa ne caute el insusi coechipiere. Bogdan a fost asadar cel care ne-a “cuplat” in mod fericit, pe mine si pe Elena, cu Diana si Alexandra. Argumentul lui castigator a fost ca la categoria feminin sansele la podium erau foarte mari, in conditiile in care erau, la momentul analizei, doar 2 echipe inscrise. Asa a luat nastere echipa Jet Power Girls, echipa la fel de dornica de a se cocota pe podium ca si baietii. Statistic vorbind, cu mult mai multe sanse decat ei (din 142 echipe inscrise in concurs, doar 6 erau feminine, restul fiind, intr-o proportie aproximativ egala, mixte si masculine).  

Participarea unei echipe intitulate Jet Power Team i se datoreaza exclusiv Anei, care a stiut sa negocieze cu colegii ei romtelefonisti. Bravo, Ana! 

 Pentru Dan a fost cel mai dificil sa identifice 3 amatori de ciclism printre colegii lui upecisti. S-a bucurat probabil prea mult pentru reusita ca sa mai emita pretentii privind titulatura. Asa ca el a fost singurul jet sub acoperire. Iar eu l-am deconspirat acum :)

Bate fierul cat e cald (by Iuli)

De cativa ani citesc cu admiratie blogul Hoinarilor si pe cel al Gianinalinilor. Stilul spumos, presarat cu autoironii, al hoinarului, dar mai ales determinarea si perseverenta care razbat din povestile lor m-au facut sa cred ca orice e posibil daca vrei suficient de mult. Dar tot din povestile lor am aflat ca realizarile deosebite cer eforturi deosebite. Si aici se cam rupe filmul in ceea ce ma priveste...

Fiecare postare referitoare la un concurs imi aprinde o dorinta nestavilita de a ma inscrie la primul maraton din calendarul competitional. Daca as reusi sa conserv si sa canalizez energia provocata de acest sentiment, as muta muntii din loc; ce sa mai vorbesc de un amarat de maraton!