Prima Evadare 2016

Cum a fost Prima Evadare de anul acesta?

Pai au existat multe aspecte.

Primul aspect este ca eu nu am pedalat inainte de concurs 2 luni deloc, in afara unei ture prin oras de vreo 35 de km, dupa ce ne-am intors din luna de miere.

Deci eram tare dornic sa particip, insa starea traseului (plin de noroi) nu era deloc imbietoare. Facusem si echipa cu multi colegi si ii convinsesem sa vina, asa ca asta a fost elementul care m-a facut sa ma decid sa particip. Parabolizand un pic, cum ar fi fost ca Stefan cel mare dupa ce isi strange oastea sa se bata cu turcii, nu se duce apoi la lupta, doar pentru ca stie ca o sa piarda. Poate doar sa ia cel mai prost cal, ca stie sigur ca o sa iasa urat.

Si asa am facut si eu, pentru ca bicicleta mea cea pe langa faptul ca e full-suspension si nu are practic nicio treaba cu traseul de la Prima Evadare, mai era si nou-nouta si mi-a cam fost mila de ea.

Asa ca aleg sa particip cu o bicicleta de imprumut, pe care pun cele mai importante piese de la bicicleta mea: saua, pedalele si cauciucurile de noroi.

In seara dinaintea cursei mi-am pregatit bicicleta, am avut grija sa ma alimentez bine (cu pizza si 2 sticle de Strongbow) si fara sa-mi dau seama m-am culcat un pic dupa 1 noaptea. Ca un adevarat sportiv profesionist.

Si se face dimineata, ma trezesc, ma echipez si plec spre start, nu inainte de a-i promite Laviniei ca o sa termin cursa teafar si nevatamat, ca sa aiba si ea cu ce mire sa danseze la dansul mirilor.

Cobor in fata blocului, imediat apare si Andrei, montam numarul si cip-ul lui de cronometrare si o luam usurel spre start.

Ma uit la el si ma uit cat de mult s-a transformat in ultima perioada. Are super picioare de ciclist, cam cat ale mele, doar ca la el sunt muschi. Categoric si azi o sa faca super cursa, ca nu degeaba s-a antrenat pe o bicicleta de 20 de kg. Cam atat o sa aiba si Scalpelul lui de 11 kg azi cand se va incarca de noroi.

Pe drum ne salutam cu alti biciclisti si ajungem pe la 9:30 la start. Ne predam repede schimburile la “garderoba” si apoi incercam sa ne gasim locurile prin marea de oameni de la start.

Ma rog, “marea” care e mult mai mica fata de alti ani. Eu estimez ca nu au fost mai mult de 1600 de oameni la start, fata de 3000 in alti ani.

Start in 2013

Start in 2016

Traseul plin de noroi i-a tinut pe multi acasa, mai ales ca fix in noaptea de dinaintea concursului organizatorii s-au gandit sa mute (din nou) concursul pe traseul clasic, dupa ce cu o zi inainte anuntasera ca acesta este impracticabil si aveau o varianta de back-up care cuprinde mai multa sosea.

O parte din gasca

Apuc repede sa fac o poza cu colegii de la UPC, care erau deja plasati la locul lor din grila de start, avand vreo 700 de oameni in fata, apuc sa ma duc repede pana in padure, sa mai slabesc vreo 200 de mililitri si ma duc in tarcul celor cu numere intre 100 si 200, unde era si locul meu.

Ma intalnesc cu Florin Buzatu si constatam ca avem numere consecutive si ne pregatim de start hotarati fiind sa terminam in primii 200, ca sa ne pastram tarcul pentru anul viitor (doar daca e soare, bineinteles). Si el si-a crutat bicla si a venit pe bicla prietenei, chiar daca e cu vreo 2 marimi mai mica decat bicla lui.

Nu va uitati dupa echipament, e mai usor sa ma gasiti dupa burta.

10... 9….8…. si au plecat elitele. Nu au mai asteptat sa se ajunga la 1 Start :)))

Ii lasam 1 minut si plecam si noi.

Daca acum 2 ani, cand am facut eu o figura foarte frumoasa, am mers foarte bine pe bucata de la start, depasind vreo 2--300 de oammeni, anul acesta fac o figura foarte urata si sunt depasit de vreo 100-200 de oameni.

Aici inca nu mancasem nicio gura de noroi 

Terminam bucata de sosea si intram in padure, ca de obicei, tigrisorii se transforma in pisicute si toti cei care au mers cu 50km/h pe sosea pun frana la prima balta, de parca zici ca erau draci si baltile erau pline cu aghiasma sau tamaie. Se merge destul de ok prin Padurea Baneasa, drumul e pietruit si chiar daca sunt balti, nu e noroi. Ma rog, in afara de ultima bucata, cand e drum de pamant, dar s-a mers bine si pe-aici. Iesim in camp si o luam usurel spre centura, unde soferii deja asteptau cuminti cu mainile proptite in claxoane.

Spatule e la loc de cinste. 

Burta de sportiv, gura de cantaret. Nimic de ciclist insa...

Imi recapatasem ficatul pierdut pe prima bucata de sosea si ma gandeam ca e momentul potrivit ca dupa centura sa apas un pic acceleratia, sa trec pe “race-mode” si sa rrecuperez ceva din timpul pierdut.  Dar fix cand sa trec centura, aud o voce cunoscuta, “Hai Shine!” - era Radu Zincenco. Te ajuta enorm de mult incurajarile, mai ales cand sunt insotite de numele tau si mai vin si din partea oamenilor pe care ii stii. Doar ca Radu comite o greseala impardonabila si incurajarea se transforma in descurajare, cand adauga si “Casa de piatra!” Urarea e preluata inca de cativa voluntari si uite-asa ei imi ureaza de bine, mie imi rasuna cuvintele Laviniei: “Sa vii intreg acasa”.

Citisem saptamana de dinaintea concursului ca nasterea unui copil pentru un pilot de formula 1 se transforma intr-un timp cu 10 secunde mai prost / tura de circuit. Se pare ca la mine insuratoarea s-a transformat intr-o potoleala si o mai mare precautie in abordarea unor situatii cu potential periculos. Sau ma rog, momentan, pana trece si petrecerea de nunta :))))

Si traversez si centura, mergem un pic paralel cu ea [in uralele (de la cuvantul “ura”) si claxoanele soferilor “blocati” pe centura] urmand sa intram din nou prin salbaticie. Imi aduc aminte in ultimul moment ca era un amanunt in anuntul privind starea traseului si ca organizatorii facusera poteca pe ambele maluri ale unui sant. 

Asa ca evit sa intru prin stanga pe langa gardul fabricii de tigarete, pe unde era noul traseu amenajat si merg pe traseul clasic, prin dreapta, pe langa padure.

Cea mai inteleapta decizie: am fost singur singurel pe partea asta si am evitat dopurile de pe partea cealalata, acolo unde la fiecare dezechilibrare, toti puneau picioarele jos si se opreau.

Eu in planul secund, singurel. Bing bang

Pe partea cealalta - potopul 

Si e suficient sa puna unul piciorul jos si s-a terminat smecheria...

Mai recuperez probabil vreo 20-30 de pozitii din cele pierdute deja si ajungem cu toti la stana. Mirosul de noroi impregnat cu cacarezi de oaie e demential. Atat de misto incat iti vine sa te arunci in desisul padurii in loc sa treci pe acolo. Noroc ca anul asta, organizatorii ne-au pus covorul rosu la intrarea in stana. Ma rog, nu era rosu, era verde si albastru, dar foarte misto ideea de a pune mocheta peste noroi. Chiar daca se simtea ca e noroi pe dedesubt, puteai sa treci calare zona aceea care era destul de imputita.

La defilare

Desigur ca au fost si bizoni care credeau ca fac treaba pe langa covor. Nu au facut.

Ajungem la drumul dintre Otopeni si Voluntari, traversam soseaua si continuam pe drumurile folosite mai mult pentru agricultura, cand pe stanga, cand pe dreapta.

Tehnica ma ajuta si desi nu aveam ochelarii de vedere aleg cele mai bune trase si depasesc din cand in cand cate-un biciclist ramas blocat prin noroaie.

Relax, stiu ca sunt urat. Asa si? 

Trecem si prin spatele aeroportului fara prea multe lucruri de mentionat, in afara de noroiul acumulat pe drumurile pe pamant, amestecat acum cu piatra de pe ultima bucata din spatele aeroportului. Proiectilele care sareau din roti jur ca ar fi putut sa iti sparga capul. 

S-a iesit din nou ptr o scurta bucata pe asfalt apoi intram iar pe drum de tara. Imi aduc aminte de o avertizare a voluntarilor: Atentie, aluneca! Si eu intreb: Cine aluneca? Voi, ca doar nu noi! :))

Later edit: Am gasit un filmulet care surprinde printre altele cazaturile Beatei Piringer de la Giant, discutia dintre mine si respectivul voluntar (pe la minutul 2). 

Nu imi aduc aminte sa fi coborat de bicicleta in afara de zona unde erau niste pietroaie mari pentru a nu intra in noroi, dar nu puteai pedala pe ele. Si uite-asa, ajungem frumos la Palat, cu 2 geluri si bidonul de apa consumat, bicicleta destul de incarcata cu noroi. 

El pistolero la palat. Da, da - ma uitam urat la fotograf... Ii pusesem gand rau

Adăugați o legendă

Umplu repede bidonul, ma intalnesc si cu Cristi si pornim oarecum impreuna mai departe. Dupa Palatul Ghica, practic se inconjoara lacul pe un drum in curba de nivel, care e practic obstacol intre un mic deal si balta unde se scurge apa de pe deal. Deci e clar ca e plina de noroi si un noroi d-ala nasol, urat, lipicios care iti adauga un plus 5 kg la fiecare roata. Ne oprim de 2-3-20 de ori sa scoatem noroiul din biciclete. 

Si ca sa facem si o recapitulare a mirosurilor, pana acum am avut asa: la centura salcami in floare, la stana cacareze, aici vine zona mentei. Ori toti cei care au trecut inaintea noastra s-au oprit si au frecat menta, ori drumul creat prin iarba traverseaza o mare zona de menta salbatica, cert este ca mie mirosul ala imi aduce aminte de ultimele zile ale lunii de miere, cand consumam ceai de menta in speranta ca voi scapa de toxi-infectia alimentara ce “m-a costat” 4 kg in doar 3 zile.

Si ca bomboana de pe coliva sa fie acra si amara, pe langa lac mai e si o urcare, pe care dupa ce te chinui ca vai de capul tau sa o urci prin noroi, nici nu te poti bucura de coborare, caci trebuie sa pedalezi si la vale, pe langa faptul ca trebuie sa te strofoci sa iti mentii echilibrul pe langa lanul de rapita. Bonus - miros imputit de rapita.

Iesim pentru o zona scurta pe asfalt, langa Restaurantul Laguna Verde. Aici e locul in care la prima participare Cristi s-a retras in glorie. Il intreb daca nu cumva e mai bine si intelept sa ne retragem, dar ti-ai gasit. Omului ii place noroiul si o sa mearga pana la finish, chiar daca va trebui sa inoate.

Continuam prin Padurea Pascani prin una din cele mai nenorocite zone ale concursului. Incercam sa stam pe biciclete, dar noroiul e mult prea mare, asa ca o luam la pas. Si mergem doar prin balti, pentru ca e singura varianta ca rotile sa nu se incarce de noroi. Cu picioarele pana la glezne in apa, cu bicicleta prin balta paralela, ne miscam cu talent. Glumim, facem misto, atmosfera e faina. O incurajam si pe Raluca de la Focus-Freerider, toata lumea e pe mood-ul “fun”.

Si intr-un final iesim in Dumbraveni (un mic sat fix langa Balotesti), fiind nevoiti sa ocolim o bariera pe un mal de namol.

Prin Dumbraveni rulam fin, Cristi a ramas la vreo 50-100 de metri in spate, caci cand drumul e bun, el merge mai greu.

In fata mea e un alt ciclist si incerc sa trag mai tare sa il ajung. Nu termin bine gandul sa il ajung ca il vad cum plonjeaza si se da peste cap in fata mea, pe un drum drept si pietruit, fara motiv.

Ajung la el, las bicicleta pe margine (ca sa nu ii incurc pe cei ce vin din spate si lipsiti de fair-play vor sa treaca mai departe) si incerc sa evaluez situatia. Se opreste si Cristi si omul ne roaga sa ii scoatem piciorul din roata.

Practic el e cazut pe partea stanga, bicicleta e intre picioare, piciorul drept e peste bicicleta, iar piciorul de sub bicicleta nu e simplu sub bicicleta, e prins intre roata si furca. Da da, exact acolo, spatiul ala de 2-3 cm, adaposteste acum piciorul pana la gamba si un adidas marimea 46 al unui om categoric prins la ananghie. Imi dau seama ca singura varianta sa il scoatem de acolo e sa demontam roata, asa ca ma apuc de desfacut quick-release-ul eu pe o parte, Cristi pe celalata, desfacem si adidasul, tragem tare de roata si reusim sa extragem piciorul fara incaltaminte din stransoare. Omul pare sa poata pune piciorul in pamant, ne asigura cu e ok, il tragem pe margine, il incurajam sa stea un pic sa-si traga sufletul si sa nu continue daca nu e ok. Ne urcam pe biciclete si iesim la drum, unde ii spunem voluntarului Marcian ca e cineva un pic sifonat in spate.  Ajungem la “Casa Padurarului”, al 7-lea Punct de control dintr-un total de 10. Hai ca e bine, intram pe camp-ul de langa EdenLand Park, moment in care ma departez un pic de Cristi, prin zona denumita “La crocodili”.

Aici era zona cea mai “inspaimantatoare”, ma asteptam sa fie greu de mers, dar am stat doar pe bicicleta, pentru ca fie era noroi foarte moale, care nu se lipea, fie era destul de bataturit drumul cat sa poti merge foarte bine pe el.

Urmeaza o zona de vreo 5 km cred, de drum pietruit, se merge foarte bine iar baltile de pe drum sunt binevenite, caci spala foarte bine rotile. Mai ramane noroi doar pe restul bicicletei, foi, pedale, pinioane, sa, gura, nas, urechi. Dar macar rotile sunt curate. Aici il pierd de tot pe Cristi, nu se mai vede deloc in spate, probabil nu ii place ca e drumul bun si cauta alternative innamolite prin lateral.

Dar orice e frumos se termina la un moment dat, asa ca ma vad iar in situatia de a continua pe niste drumuri mocirloase si coboram usor, dar si urcam pana cand ajungem la balta din zona Punctului 2 de alimentare. 

Aici am in minte multe lucruri: Imaginea unu - eu anul trecut fiind depasit pe urcarea aia de niste baieti. Imaginea 2: eu cu burta mare anul trecut fiind depasit de acei baieti. Imaginea 3: eu anul asta cu burta si mai mare. Imaginea 4: Frunzeanu in 2011 cum mergea ca o floricica pe iarba, dar calare pe bicicleta. Asa ca ma incapatanez si fac toata bucata aia de urcare in sa, prin iarba.

Am calculat foarte bine gelurile si cum mai am doar 2, ma opresc la punct, umplu bidonul cu apa, mananc vreo 3-4 bucati de banana, 2 de portocale vreo 2 napolitane, mai facem cateva glumite cu Florin Buzatu apoi o luam usurel din loc. 

Ma gandeam ca vor fi aici punctele de spalare de bicle mult anuntate, care fusesera si in anii trecuti, sa mai curatam un pic transmisia, caci deja foaia mica nu mai putea fi folosita si pinioanele erau si ele incarcate cu iarba si noroi incat uneori mai sarea lantul de pe ele. Dar nici urma de spalatorie, ba mai mult, aflu de la fetele de la punctul de alimentare ca ele abia au ajuns cu apa in urma cu cateva minute si ca primii care trecusera nu au putut sa alimenteze nici cu apa, nici mancare, nici nimic. Si trecusera vreo 120-130 de oameni. Imi si imaginez disperarea de pe fata lor cand dupa 45 de km, cand resursele deja erau pe terminate, nu au gasit nimic. In fine, ii dau mai departe, stiu ca e destul de nasoala zona, o coborare, o carare ingusta si niste bucati de beton sparte, asa ca ii dau usurel, la conservare, stiind ca urcare imediat urmatoare nu se poate face pe bicla in conditii de noroi. Asa ca rulam in echipa de 3-4 cu Florin si inca un coleg de-al lui de la Vodafone, mai calare, mai pe jos, inca 2 km pana cand ajungem la soseaua ce face legatura intre Snagov si Autostrada spre Ploiesti. Iar oameni, galagie, ne incarcam un pic cu energie si zburam mai departe.

Stiu ca prima bucata e de drum forestier pietruit si se merge bine, apoi urmeaza o nenorocire de drum plin de namol prin padure, asa ca incerc sa merg bine pe piatra, apoi cu grija dansez printre noroaie.

E zona pe care o urasc cel mai mult. 

Dar incerc sa ma gandesc la lucruri frumoase si bonusul mirosului de leurda ma face sa ma gandesc la cartofi prajiti cu mujdei, asa ca ajung rapid in camp, unde e destul de ok, desi sunt multe balti, ele se pot ocoli fie prin lan, fie pe langa padure.

Aici il depasesc pe Marius Antofi, care alearga pe langa bicicleta, fara lant. Il intreb daca vrea presa de lant, dar imi zice ca nu are cheita rapida la el, deci ar fi degeaba. Glumesc un pic cu el si ii zic ca de cand a plecat de la noi din echipa (a fost si el in Jet Power) l-au urmarit ghinioanele la Prima Evadare, anul trecut terminand cu pana.

Rade ciob de oala sparta...

Aici imi dau seama ca picioarele mele sunt bocna. Mi-au inghetat din cauza baltilor si a umbrei din padure. Si imi dau seama ca aici pe camp a batut soarele toata ziua si ca apa din balti ar trebui sa fie calduta. Asa ca intru cu mare drag in balti si imi mai incalzessc un pic picioarele. Buna ideea, cred ca de la 5 grade le-am dus la 10 grade. :)

Imi vad de drum si pe cand ne pregatim sa intram in ultima padure, imi dau seama ce inseamna de fapt real feel. :)

V-ati uitat vreodata pe prognozele meteo si sa vedeti 11 grade, real feel 4 grade? Adica temperatura e de 11 grade, dar datorita vantului si/sau al precipitatiilor, noi resimtim doar vreo 4 grade.

Asa sunt si eu aici. Vad borna cu 8 km, dar real feel-ul e minim 20. Pur si simplu nu mai trece timpul o data sa termin mai repede. 

Nu trec bine de borna cu 5 km pe ea (real feel 17km) ca se produce nenorocirea, nefericirea, nenorocul, napasta, raul-al-mare, pacostea, beleaua, necazul, ghinionul, ticalosia, buclucul, incurcatura, dezastrul, catastrofa, calamitatea, etc.

Daca pana acum, de fiecare data cand se bloca lantul dadeam un pic in spate si se debloca, de data asta s-a rupt direct. Analizez situatia: lantul nu e rupt rau, ii lipseste o singura za, cheita de desprindere rapida, insa e plin de noroi. Pinioanele si schimbatoarele, pe unde ar trebui sa intre lantul, sunt cel putin pline de noroi si iarba. Am la mine presa de lant, deci as putea sa repar situatia (in conditii normale), insa imi dau seama ca am la mine doar o za de lant de 11 viteze, care e mult mai ingust decat cel de 9 viteze cum e cel de la bicicleta si ca nu ar putea sa prinda lantul bicicletei. Asa ca singura varianta e sa merg pe langa bicicleta. Mai sunt 5 km. Mie nu imi place sa alerg, nu stiu sa alerg, nu vreau sa alerg. Singura data cand am alergat am activat problemele la genunchi care m-au tinut pe bara vreo 2 ani. Deci categoric alergarea pe langa bicicleta iese din discutie. Calculez ca daca merg cu 5km/h, o sa termin intr-o ora.

Habar nu am cat e ceasul, cum am mers pana aici, cati au trecut deja in fata, etc. Dar nici nu imi pasa, asa ca o iau usurel la picior inainte.

Si aici fac o paranteza. Prima bicicleta a fost o Merida Matts D100 si cu ea am participat la Prima Evadare in 2010. Ploua, dar nu la fel ca azi si cred ca am facut atunci vreo 5 ore si jumatate. Cum mai am vreo 5 km, imi permit sa imi aduc aminte alte editii, alte biciclete si imi aduc aminte ca prima bicicleta mi-am luat-o dupa ce mi-am vandut trotineta si cu ajutorul colegilor de birou de la vremea aceea (care probabil voiau sa mai slabesc un pic si au imbratisat imediat ideea cadoului pe 2 roti). Trotineta e de fapt tot un fel de bicicleta, doar ca fara transmisie si pentru a inainta, stai cu un picior pe ea si cu celalalt impingi in pamant. ZDRINNNNNG! Ideea e foarte buna, blochez pe rand cate-un picior in pedale si cu celalalt, lopatez de zor. 

Nu e cea mai buna varianta, dar inaintez mult mai repede decat as merge. Incep sa innumar oamenii care ma depasesc. 1….2….3….inca 2…..Florin si colegul lui de la Vodafone, ma depasesc vreo 7 cand ajung la borna 4 km. Pfuaaa, greu mai e. Si dai si dai, si dai si dai...inca 1, 2, 5, 7, ma depasesc inca vreo 10 pana ajung la ultimul check-point, traversarea peste un drum judetean, unde se pare ca e echipa tehnica. Baietii foarte saritori, ma intreaba ce am, le zic de lant, le zic ca am pierdut cheita, se ofera sa imi dea una de la ei. Intorc bicla cu cracii in sus si ma apuc sa curat cat de cat transmisia si schimbatoarele, ca sa poate pune ei lantul.

Politistul care ghida masinile imi ofera sticla lui de apa sa curat mai bine. Si dupa minute bune, lantul tot nu se vrea lipit. Ma depaseste din nou Marius, care alege ca continue tot pe langa bicicleta. De altfel, el a mers pe langa ea ultimii 15 kilometri, deci se poate si mai rau decat mine. Dupa vreo 10-15 minute (mie mi s-au parut vreo 2 ore) lantul buclucas se lasa imblanzit si cu un pic de forta aplicata lantul e din nou intreg si ma pot urca pe bicicleta. Yeeeeeeey!

Dar nu merg mai mult de 100-200 de metri, ca lantul incepe sa zdrangane, sa urle, sa faca ca toti dracii, totul culminand cu un mare poc si o noua ruptura. Zaua nou pusa a cedat si eu nu am facut decat sa pierd 15 minute incercand sa repar bicicleta, pentru ca in final tot pe langa bicicleta sa ajung la finish.

Asa ca aplic din nou varianta trotineta si ii dau mai departe.

Ba imi vine o alta idee, las saua jos si transform bicicleta intr-o veritabila bicicleta fara pedale. Stau cu fundul pe sa si dau din picioare de o parte si de alta. Doar ca nu prea am aderenta, adidasii de bicicleta alunecand pe asfaltul de pe ultimul kilometru al cursei.

Trec linia de finish pe langa bicicleta, plin de noroi, dar cu bucuria ca totusi am biruit un traseu nemilos. Andrei a terminat demult, e si Cristi aici, ma duc direct cu bicicleta la spalat, caci stiu ca daca nu ma duc rapid, o sa pierd apoi mult timp. Merge destul de repede, in 30-40 de minute e curata (aproape) asa ca ma indrept spre zona de dusuri, sa scot un pic namolul de pe mine.

Merg la duba cu bagaje, imi recuperez hainele curate si profit de un colt gol al unui cort si ma schimb. Arunc toate hainele murdare intr-un sac, apoi inca intr-unul, imi iau pastele, o bere si tricoul si reintregesc echipa.

Bicicleta - este, medalie - este, sac cu haine curate - esteeeeee!

 Adica ma duc la vorba cu Andrei si Cristi. Incepem sa facem planuri despre cum am putea sa ne intoarcem in oras, in conditiile in care niciunul nu era cu masina. O sun pe Lavi, era la shopping, dar imi zice ca intr-o ora vine spre noi. E numai bine, profitam de ocazie sa mai socializam, ca doar e cel mai mare concurs din Romania si cam toti biciclistii sunt aici. 

Incep sa imi caut colegii si ii gasesc pe majoritatea la coada la spalat bicicletele. Deja coada era foarte mare. Aflu ca niciunul nu a reusit sa termine concursul, unii au cedat de bunavoie, altii au fost intorsi din drum si deviati pe sosea. Altii, un pic mai ghinionisti au rupt schimbatoarele si au fost carati cu ATV-ul pana la primul punct de control.

Imi pare rau ca nu pot sta mai mult cu ei, dar ne retragem usurel. Deja e 6 ceasul si avem de gand sa facem si un gratar la Cristi, respectand traditia.

Rezultatele echipei:

Andrei Stanciu - 2:57, Locul 46 General, 10 Categorie

Cristi Rusu - 4:18, Locul 162 General, 65 Categorie

Daniel Lacusta - 4:33, Locul 189 General, 79 Categorie 

Cum s-a comportat bicicleta? Incredibil de bine, avand in vedere ca este o bicicleta de vreo 2500 de lei, furca pe arc, schimbatoare si frane entry-level. In afara de ruperea lantului, nu am avut nicio problema cu ea (ma rog, mai putin incarcarea cu noroi, dar asta nu e din cauza ei). De la furca proasta am cam avut dureri 2-3 zile la maini, dar e de asteptat. Chiar daca am folosit saua mea si crema de bazon, pedalatul 4 ore si jumatate cu fundul ud si murdar de noroi a lasat ceva urme in zonele posterioare dar nu ceva de speriat. Sunt impacat cu ideea ca nu as fi castigat mai mult de 20 de locuri daca as fi fost cu bicicleta mea, plus vreo 40-50 pierdute din cauza lantului, deci tot nu as fi intrat in primii 100. Sau poate ca era si mai nasol, mai ales ca aveam suspensie si pe spate. 

Macar nu trebuie sa o curat, pentru ca Andrei deja a lasat-o in service. Cristi probabil inca se mai gandeste daca sa o curete sau sa o duca la Remat (si-a fisurat un pic cadrul). 

Asta a fost povestea. Acum analiza functionala a concursului. Mai jos si o selectie de poze :) 

Chiar daca imi sunt prieteni si stiu tot ce inseamna din punct de vedere logistic organizarea concursului, avand in vedere ca 80% din cei care participa la Prima Evadare sunt ciclisti amatori care ies de 2-3 ori pe luna, cred ca decizia de mutare a concursului pe traseul de baza a fost una nu foarte bine argumentata. Asa ca o sa vin cu cateva aspecte care se puteau face altfel.

Later edit: Daniel Sardan: 
"1 nu se putea inchide circulatia total si o circulatie inchisa partial ar fi pus in pericol mult mai mult participantii.
2. traseul de pe camp se refacuse mai bine decat cel din padure. 
3. daca toti participantii ar fi mers pe asfalt pana in padure nu se mai facea nici o triere, era o problema de evacuarea si traseul se degrada mai rau avandu-i pe toti si dintr-o data pe aceeasi poteca." 

Parti mai putin bune – cu solutia vazuta de mine ptr corectarea situatiei:

1.Desi inainte cu 1 saptamana, deja organizatorii anuntasera 2 trasee de avarie, din care urma sa se aleaga unul si desi cu 2 zile inainte de concurs se anuntase varianta finala - una mai scurta si cu mult mai mult asfalt, in noaptea de dinaintea concursului, au ales sa se mearga pe traseul clasic, desi era clar ca nu va fi ciclabil decat pentru 100-200 de oameni. Da, ai dreptul sa schimbi traseul conform regulamentului, dar ideea e sa schimbi la mai bine, nicidecum sa il schimbi initial cu unul mai bun si apoi sa il schimbi din nou cu cel prost. Poate si cei mai buni au fost luati prin surprindere, unii din ei hotarand sa mearga pe cauciucuri normale in dauna celor de noroi, gandindu-se ca vor castiga mai mult pe bucatile de asfalt decat vor pierde pe bucatile de noroi. Banuiesc ca sunt niste limitari din partea UCI in alegerea/schimbarea traseului si obtinerea unor autorizatii se face foarte greu, insa s-ar fi putut evita toate discutiile daca se anuntau cele 3 variante de traseu cu mentiunea ca in dimineata concursului se va lua decizia finala. Sau, si mai bine, anuntau ca traseul ramane acelasi, iti asumai (cum au facut de altfel multi) si aia era.

2. Au anuntat pe pagina oficiala ca vor fi amenajate spalatorii de campanie pentru curatarea transmisiei. Eu unul nu am vazut niciun astfel de punct si le-am cautat foarte mult cu privirea.

Later edit: Daniel Sardan: " Spalatoarele cu presiune au fost in curtea Palatului" . Acolo or fi fost, eu unul nu le-am vazut. Film cu spalatoarele

3. Desi s-au anuntat timpi limita la Palatul Ghica, au fost unii concurenti care s-au incadrat lejer in timp, au fost lasati sa dea inconjurul lacului printr-un noroi foarte nasol si ulterior cand au ajuns la Laguna Verde, sa fie intorsi la Palat. Practic era clar si era mult mai bine sa fie opriti de la Palat, nu sa fie lasati sa se chinuie. La Prima Evadare nu trebuie impusi timpi limita, ci numar limita de oameni. Astfel, dupa ce trec primii 500-800 de oameni, restul trebuie redirectionati. E dovedit stiintific de catre cercetatorii britanici ca orice gazon perfect se face muci dupa ce e calcat in picioare de cateva sute de oameni.

4. Pentru cei opriti la CP 7, conform discutiilor pe care le-am avut cu colegii mei, li s-a spus ca trebuie sa o ia pe asfalt pana la finish, fara a li se asigura un minim suport (cel putin asa li s-a intamplat unor colegi de-ai mei). Ca sa ne intelegem, veneau dupa push-bike 8 km de impins bicicleta prin noroi, si trecusera de ultimul punct de alimentare de vreo 2 ore, urmand sa mai mearga pe sosea inca vreo 35 de km. Ok, deviem deviem, dar din moment ce deviem, poate facem un punct de alimentare intermediar. 

5. Punctul 2 de alimentare. Faptul ca primii 100 de participanti au gasit in locul punctului 2 de alimentare niste voluntari care ridicau din umeri si care nu aveau nici apa nici nimic, e mult mai grava decat oricare din punctele de mai sus. Daca nu s-a putut intra in zona cu masini 4X4 sau cu tractoare sa care niste bidoane cu apa, e mai mult decat evident ca nu trebuia tinut concursul pe traseul acela.

Later edit:  Daniel Sardan: "punctul de alimentare a fost mutat din CP8 in CP 9.1 si in momentul in care s-a putut ajunge cu alte masini, s-au adus provizii si in CP 8, practic avand 3 puncte de alimentare in loc 2. 

6. Desi redirectionati pe asfalt, unii concurenti figureaza (cel putin la momentul in care scriu) in clasament ca si cand ar fi terminat traseul corect. Mi se pare corect sa fie un clasament cu toti cei care au terminat complet (toate check-pointurile) apoi in ordine descrescatoare in functie de check-pointul maxim in care au ajuns, cu timpii descrescatori din aceste check-pointuri. Mai nasol insa cu cei care fix intre ultimele 2 check-pointuri au luat-o pe asfalt care nu stiu cum vor putea fi diferentiati.

Later edit:  Daniel Sardan :"timpul limita de 5.30 ore la cp9 a fost pus pentru ca se anuntase ploaie cu furtuna la ora 4 si nu vroiam sa-i expunem in ultima portiune"

7. Carente in comunicare. Eu nu am auzit pana la momentul la care am scris aceasta mica povestire un raspuns ferm din partea organizatorilor. Aici au gresit foarte mult ca nu au venit cu un comunicat, cu argumente. Comentariile pe Facebook si raspunsuri date la unii comentatori pe acolo nu fac decat sa incinga si mai mult spiritele.

8. Voluntari nepregatiti. Cred totusi ca ar trebui ca un concurs de anvergura Primei Evadari ar trebui sa aiba un nucleu de oameni care stiu cu ce se mananca un concurs si nu ne mai putem baza pe voluntari nepregatiti. Cum faci asta? Simplu: selectezi participanti la concursuri si le oferi un loc in tarcul 600-700 pentru anul urmator daca vin ca si voluntari. Eu am avut nenorocul ca la unul din punctele de alimentare cineva sa imi ia bidonul sa mi-l umple si sa ma trezesc ca pusese aproape jumatate. Noroc ca l-am verificat inainte sa strang capacul si am rugat sa imi mai dea niste apa. Nu am pretentii sa mi se umple bidonul, dar daca se ofera sa faca asta in conditiile in care eram aproape singur la PA, ar trebui sa stie ca e bine sa il puna plin.

9. Inca o data spalatoarele de biciclete nu au facut fata. Toti colegii mei au stat intre 2 si 3 ore pe ceas la coada. Nu, nu aveau cum sa te ia prin surprindere noroaiele si sa nu te astepti sa ai nevoie de mult mai multe sedinte de spalare.

Later edit: Daniel Sardan: "s-au dublat numarul de spalatoare si s-au consumat 52 de tone de apa". Chiar ma gandeam de unde or fi avut atata apa, dar am vazut ca fata de alti ani s-au alimentat spalatoarele cu furtune mari de pompieri. 

Later edit 2: Cozile de la spalatorie sunt date si de toti cei care se asteapta ca bicicleta lor sa fie ca noua, stand 20-30 de minute si insistand sa i se curete si ultimul firicel de noroi. Nu, acolo dai noroiul mare de pe bicicleta, ce e ascuns il iei frumos cu periuta de dinti sau cu servetelele umede acasa. 

Puncte bune:

1. Punctele de asistenta tehnica. Desi am auzit ca trebuiau sa fie multe, eu nu am vazut decat unul pe traseu si atunci cand aveam mai mare nevoie de el. Banuiesc ca daca as fi intrebat prin celelalte puncte, le gaseam si pe acolo, dar neavand nevoie, nu le-am cautat.
2. Toate imbunatatirile traseului, printre care amintesc: Pietruirea bucatii de dupa trecerea centurii, crearea de drumuri paralele pe langa cele existente, pietruirea bucatii de dinainte de stana, covor la stana.
3. Zona de finish cu corturi, masaj, dusuri, punct alimentare, punct tehnic, intrare ptr toti sustinatorii gratuita.
4. Pozele saltate automat pe Facebook. Recunosc, mi-am sters mai des numarul de concurs decat ochelarii, doar ca sa nu mai stau sa rasfoiesc zeci de albume (chiar daca tot le rasfoiesc, macar am pozele deja saltate).

Cateva poze interesante selectate de mine: 

Zambiti, va rog! 

Culori de vara

Ce-ai facut mah Bobita? 

Eu te-am facut, eu te inec! 

Iti fac si interiorul, bo$$? 

Calugareni? Nu,nu, Prima Evadare 2016

Sexy back...

Castigatorii

Oare chiar nu s-a gasit niciunul sa o ajute? :)

Inca incerc sa imi dau seama ce a vrut sa zica poetul aici...

Cu ce am ramas dupa experienta de anul asta? Categoric nu mai particip la Prima Evadare daca e noroi si la fel de categoric voi participa ca voluntar si voi incerca sa ajut ca treaba sa mearga bine.

Sa vedem totusi ce se va intampla dupa valul de nemultumiti/nemultumiri de anul acesta. Nu de alta, dar parca vad ca la anul vor fi mult mai putini la start. Ma rog, depinde de conditiile meteo.

Sa ne auzim cu bine,

Dan

Setul complet de fotografii selectate se gaseste aici: Album Prima Evadare

Surse foto si video: Radu Cristi; 2EYES; Gelu Trandafir; Mihai Daitoiu, Prima Evadare