Prima Evadare. Maratonul de MTB de la ses. Locul in care
orgoliile se ciocnesc intr-o inclestare comparabila poate cu etapele din marile
tururi, pastrand insa proportiile. Concursul de MTB unde se folosesc strategii
de sosea, locul unde de cele mai multe ori o echipa bine inchegata isi poate
trimite un reprezentant ca sigur castigator. Sau dimpotriva, locul unde o
vointa de fier poate sparge strategii de echipa.
Sa incepem cu inceputul insa. Ca de obicei, luna mai e
dedicata in intregime Primei Evadari. Toate celelalte concursuri palesc (in
cazul in care se incumeta cineva sa faca vreun concurs inainte de Prima
Evadare).
Uitandu-ma pe rezultatele mele din anii trecuti, am obtinut
urmatoarele informatii:
2010 – noroi: Timp 5:24:59, locul 661 General, 461
Categorie 19-29 ani
2011 – noroi : Timp 4:54:11, locul 123 General, 43 Categorie
19-29 ani
2012 – uscat: Voluntar ( L )
2013 – uscat: Timp 3:40:11, locul 1108 General, 6 Categorie
Cupluri
Timpii obtinuti erau descrescatori si doream sa pastrez
acest trend.
Singurele necunoscute pentru anul 2014 erau starea traseului
si pozitionarea la start.
Si pentru ca in 2012 am fost voluntar, am respectat traditia
si anul acesta am pus si umarul la organizare in zilele premergatoare, insa in
ziua cursei m-am concentrate pe stiu eu sa fac mai bine: sa imi pregatesc 15
mii de planuri si sa actionez conform impulsului de moment J
In momentul in care ni s-au alocat numerele si am vazut ca
am “prins” loc in primii 500, am crezut ca l-am prins pe Dumnezeu de picior.
Aveam loc la start in ultimul tarc (numerele 400-500), insa aveam locul
rezervat, ceea ce inseamna ca ma pot incalzi foarte bine.
Inaintea concursului, vorbind cu toti ceilalti mi-am dat
seama ca nu numai eu am emotii. Toti ne comportam de parca eram inaintea celui
mai mare concurs al vietii si ne faceam griji mai ceva ca fata mare inaintea
maritisului.
Cu o zi inainte de concurs ma hotarasc sad au o fuga sa vad
traseul. Asa ca sar in masina impreuna cu Andrei si Adrian (Bobo) si mergem pe
sosea in toate locurile unde traseul de concurs intersecteaza drumuri
asfaltate. Intram cate 5-600 de metri in ambele sensuri pe traseu si evaluam
starea traseului: E destul de uscat. Eu iau decizia de a merge cu cauciucuri de
teren perfect uscat, de viteza. Sunt constient ca vor fi bucati cu noroi, insa
punand in balanta, avantajul castigat pe teren uscat nu il voi pierde in zonele
de noroi. Asa ca aleg sa merg cu Specialized Fast Track in dauna Beaver-ului de
noroi.
Seara de dinainte de concurs: lista cu lucruri de luat la
mine (ptr prima data), alimentatie ca la carte, cumparat geluri (ptr prima
data) si tot felul de ganduri. Cu greu reusesc sa adorm. Singurul lucru la care
ma gandeam era sa fac o cursa buna si pentru acest lucru trebuia sa depasesc
foarte multi oameni in prima parte a traseului, pe asfalt, in primii 3 km pana
la zoo, unde cele 3 benzi permiteau depasiri in siguranta.
Si iata ca s-a facut dimineata, bagajele in masina, o ultima
verificare a bicicletei si hai la drum. Ajung cu vreo 45 de minute inainte,
verific tarcurile – sunt aproape goale. Toti vor sa se incalzeasca. Vorbesc cu
baietii sa iau pulsul, toti sunt in priza. Andrei si Bogdan au venit cu
trainerul sa se incalzeasca pentru a fi siguri ca totul e ca la carte.
Eu aleg o strada laturalnica sa ma incalzesc, pentru ca in
zona startului e foarte mare aglomeratie. Cred ca pentru prima data de cand
merg la concursuri am facut o incalzire ca la carte. Pentru un concurs de 55 de
km m-am incalzit 15 km J Apoi, cu 5 minute inainte de start, ma alatur
colegilor din tarcul meu si incerc sa ajung cat mai in fata. Slabe sanse sa
ajung la linia celor sub 400, dar sunt in prima jumatate. Deci am 450 de oameni
in fata. Mi-am pus target official sa ajung in primii 150, dar in mintea mea e
doar tricoul galben. Inainte cu o zi insa m-am uitat pe clasamentul anilor
trecuti si primele 100 de locuri erau tinute de oameni care merg bine de tot,
vreo 30 de elite, vreo 30 de pseudoelite (oameni care alearga pe la diverse
echipe, dar care nu sunt legitimati la federatie) si restul oameni care merg
mai tot timpul.
Asa ca un loc intre primii 150 era considerat foarte bine,
in timp ce visul meu (tricoul galben) era de-a dreptul exceptional.
Se da startul si incepem sa asteptam sa plecam si noi. Avem
o intarziere de vreo 20-30 de secunde, cauzata de aglomeratie. Imediat iesim pe
drumul lat si incerc sa imi aleg o pozitie in pluton care sa imi permita
depasirile. Fac slalom printre obstacole si la propriu si la figurat. Se
ruleaza cu viteza ametitoare si aruncandu-mi privirea pe ciclocomputer vad o
viteza halucinanta: 47 km/h pe plat, pe MTB. Scopul meu e sa depasesc cat de
mult pot in prima parte. Dupa primii 5 km, inainte de iesirea din Baneasa se
intra pe o poteca destul de ingusta. Practic tot ce depasesti pana acolo se
conserva si ai un pic de spatiu pentru a-ti trage sufletul.
Asa ca da-I bice amice! Pe langa gradina zoological o
domnisoara din fata mea se dezechilibreaza si mai mai ca ma arunca in bordura.
Nu o situatie tocmai placuta, dar ma mentin in echilibru. Intram in padure, ma
plasez pe exterior, accelerez si depasesc in continuare. Il ajung pe Cristi
(plecat din tarcul 200-300) si ma amagesc ca deja am depasit 200 de oameni.
Stiu insa ca el nu forteaza la start ci asteapta sa se intre in noroaie ptr
a-si arata puterea, asa ca probabil a ramas el un pic in urma. Totusi, vreo 150
tot am depasit. Inca 150 si intru in grafic! :)
Se iese din padurea Baneasa si il ajung pe Mihai. Bicicleta
lui cea veche nu il ajuta deloc. Incerc sa ii fac loc sa se tina in spatele
meu, insa il pierd destul de repede. Ajundem la calea ferata si il prind din
urma pe Bobo. Ceva nu e in regula. Ori nu e antrenat, ori are probleme tehnice,
pentru ca a plecat din a 2-a linie. Omul canta, vorbeste si e clar: asa cum
tiganul canta cand ii e foame, asa vorbeste si Bobo cand nu-l ajuta bulanul.
Credeam ca sunt singurul nebun plecat din spate care trage tare, dar gandurile
mi-au fost date peste cap de un baiat micut de statura de la Clubul de Ciclism
Galati. In prima faza am crezut ca e Maus, dar nu era el. Oricum, am incercat
sa ma tin un pic de el sa lucram sa ajungem in fata, insa l-am pierdut dupa 3-4
kilometri.
Partea de camp a trecut relative repede, rotile de 29 si
cauciucurile de viteza m-au ajutat ca pana la Palatul Ghica sa am o medie de
viteza de peste 29 km/h. Nu mi-as fi imaginat vreodata ca as putea obtine o
astfel de medie pe offroad, in conditii de alomeratie totusi. Inainte cu vreo 2
km de Palatul Ghica halesc primul gel, ca sa imi dea putere pentru bucata de
dupa lac, unde aveam o mica urcare si unde daca pierzi teren, cu greu il mai
recuperezi.
Am plecat de la start cu 2 bidoane de apa. Planul era
urmatorul: pana la Palat beau unul, arunc bidonul si imi pun o sticla de apa de
la punctul de alimentare. Stiam ca sunt sticle de Voslauer de 750 de ml care
intra perfect in suportul pentru bidon. Ei bine, socoteala de acasa nu se pupa
cu cea din targ. La punctul de alimentare, toate sticlele care imi sunt intinse
sunt de 500 de ml. Daca le-as pune in support, ar cadea imediat. Asa ca sorb
jumatate dintr-una, intreb de sticle mari si sunt invitat “ pe dreapta”! Asa ca
o iau prin dreapta palatului, desi traseul mai scurt era prin stanga. Norocul
meu ca sunt benzi si vad ca spre lac nu mai e coborarea in fata ci in lateral
asa ca intru pe traseul bun.
Ajung la lac, un mic single trail unde anul trecut s-au
facut jocurile pentru stabilirea castigatorului in felul urmator: a trecut cel
mai bun membru al echipei, iar coechipierul care era exact in spatele lui a
incetinit. Urmaritorii nu au putut depasi, iar primul s-a distantat suficient
ca sa nu mai fie ajuns pana la final. Ma intreb daca anul acesta au mai fost
lasati iar singuri in fata pe bucata asta…
Pe urcarea mai sus mentionata o prind din spate pe Zsuzsu de
la Merida. Stiu ca nu e in forma, dar parca nu ma asteptam sa o depasesc (anul
trecut a terminat in top 50 de baieti ). Ii depasesc (pentru ca era insotita de
o garda de corp din echipa J ) si merg mai departe. Se intra in padure din nou
si incep sa ma astept la noroaie. Dar noroaiele nu apar, in schimb apare o
poteca arata care de zguduie bine de tot. Mai depasesc inca o candidate la
podiumul pentru fete- pe Alexandra Lazar, de la Merida si ea, din nou cu un
baiat care ii foloseste pe post de iepure. Mai vorbim, mai schimbam ganduri si
uite-asa ne apropiem de Balotesti. In gandul meu mi se pare atat de penibil sa
ma bucur ca depasesc fete, insa tinand vorba ca vorbim de cele mai bune fete
din ciclismul romanesc, sportive legitimate, nu pot sa imi ascund bucuria. Asa
ca o depasesc si pe Emese Fodor, veterana MTB-ului feminine din Romania. Chiar
ma intreb daca mai e vreo fata inaintea ei. Estimez ca sunt in primii 150 aici
asa ca mai halesc un gel pe la km 30. Am plecat cu 3 geluri, convins fiind ca 1
gel/ora o sa fie bine. Nu sunt de acord cu ele, insa in conditii de concurs
cand nu opresti la puncte de alimentare si dai totul din organism, e bine sa il
ajuti cu ceva mai mult decat apa.
Si vin noroaiele. Ei bine, noroi cat drumul, oamenii se
incoloneaza pe stanga traseului. Chiar daca as fi avut cauciucuri de noroi, tot
degeaba ar fi fost, pentru ca nu as fi avut pe unde sa depasesc. Vazandu-I pe
cei din fata mea care nu au reusit sa ramana pe mal intrand pana la genunchi in
balta, fugind speriati de crocodili, imi dau seama ca e binevenit sirul Indian.
Ne conservam energia si nici nu pierdem ce am castigat pana acolo. Deci bravo
Dane pentru decizia luata referitoare la cauciucuri. Se mai domolesc noroaiele
si incep sa apara primele dueluri. Celebrele dueluri pentru locul 200 :) Inca de
pe prima bucata de camp, m-am tot “duelat” cu un baiat de la Endava. Ne-am
ajutat reciproc in sensul ca ne mai schimbam din cand in cand la trena, dar in
mod involuntar. Practic profitam unul de celalalt, insa nu ne permiteam
niciunul sa o lasam mai moale. Asa ca mergem cot la cot, cand el, cand eu in
fata.
Urmeaza punctul 2 de alimentare. Deja am baut si din al
doilea bidon, deci trebuie neaparat sa iau o sticla mai mare. Nici nu imi
termin bine planul in gand ca simt ca ceva imi ingreuneaza inaintarea. Un mare
lemn imi intra in schimbatorul de foi, printre roata si cadru pana la
schimbatorul de pinioane. Ma gandesc ca pica singur. Ti-ai gasit… Ma gandesc ca
pot merge pana la punctul de alimentare cu el asa. Atinge roata si ma
infraneaza. Asa ca ma opresc si trag de animal sa iasa din bicicleta mea. Pierd
vreo 4-5 locuri, dar reusesc sa scot animalul fara sa rup nimic. Inapoi in sa
voinice, pedaleaza si da-i bice! S-a modificat un pic traseul si aici, nu mai
trecem lacul pe podisca ci mai intai traversam un raulet pentru ca apoi sa
iesim in drum. Aici, inainte de punctul de alimentare numarul 2 este cea de-a
doua urcare a traseului, una amarata, dar care ma incetineste un pic.
Sunt
depasit de 2 oameni, fara vreo sansa de a-I prinde din urma. Daca pe plat merg
bine, vad ca pe urcari (chiar si pe cele mici) dezavantajul celor 85 de kg se
vede. Ajung la punctul de alimentare, urlu ca din gura de sarpe ca vreau o apa
mare. Primesc! …o banana. Buna si aia, ca simteam cum scade stratul de sunca de
pe mine. Primesc intr-un final si apa mare, arunc bidonul (sa fie primit) si
din noi pedala!
Padure, noroi, colegul de la Endava. Cam asta a fost bucata
asta. Pe bucata asta cu noroi profit de faptul ca desi are putere si energie sa
dea in pedale, cu tehnica sta un pic mai rau decat mine si ii aplic o lovitura
sub centura: il las sa se strofoace pe partea dreapta printr-un noroi, eu o iau
prin mijlocul baltii si il depasesc. Se iese dintr-o padure si se intra in
alta, traversandu-se soseaua ce conecteaza Balotestiul de A3. Stiu ca mai e
putin si ca urmeaza drum forestier pietruit, numai bun de alergatura. Insa
fiind drept si fara noroaie, iar vine Endava dupa mine. Ma depaseste, dar nu
scapa de mine. Mai bag un gel si trag tare sa raman la 50 de metri de el si sa
astept urmatorul noroi. Si iata ca noroiul vine!
Aici a fost zona cea mai
nasoala unde am avut de suferit destul de mult. Aveai 2 variante: sa intri prin
noroi si sa nu stii cat de adanc e sau sa o iei pe langa bicicleta. Eu am
ales-o pe a treia: am luat-o pe margine, capul la cutie si da-I bataie printre
crengi. O prind si pe Irina Dumitru. In momentul ala am stiut ca nu mai e
nicio fata in fata mea, pentru ca le depasisem pe rand pe toate fetele bune. Ce
tare sunt, nu o sa ma bata nicio fata! Oh yeah!
Nu termin bine gandurile, ca imi aluneca roata din spate in
santul cu noroi din dreapta, roata fata se duce in stanga si se opreste intr-un
copac. Logic ca ma dezechilibrez si cad, lovindu-ma cu genunchiul in ghidon.
Mmmm, exact ce imi lipsea: o accidentare care sa ma scoata din concurs cu 6-7
km inainte de final. Am 2 variante: ii dau mai departe si cuprins de adrenalina
nu simt durerea sau ii dau mai departe si nu o sa ma doara, caci lovitura e
superficiala . Asa ca aleg sa ii dau mai departe. Mai merg un pic, iar cad. De
data asta sunt incerc sa trag bicicleta pe lat printre 2 copaci cu spatiu de 1
metru intre ei. Ghici ce, nu incape. Asa ca dup ace ma chinui un pic, fiind
demn de cascadorii rasului realizez ca trebuie sa scot bicla pe lung si nu pe
lat dintre copaci. Sus pe sa si din nou pe patinoar.
Se iese din padure si din spate ii prind pe Dan Florianu si
pe Razvan (Cocos) de la Bikexpert. Aici, pentru prima data ma gandesc ca am
sanse sa fiu in primii 100, caci stiu ca baietii pedaleaza bine de tot si au
plecat din primii 100. Gandul e la tricoul galben. Prostule!!! Ce-am vorbit noi
cand am plecat la start: nu ne excitam pe traseu cu gandul la tricouri galbene,
ne vedem de targetul nostru: primii 150. Dar ce, mai esti om in momentele in
care adrenalina iti inunda corpul? Profit de baltile din fata si de poteca ce
ne baga in padure ca sa ocolim baltile si ii depasesc pe baieti. Proasta
decizie! Foarte proasta. Pentru ca odata ce i-am depasit, nu ma uit in spate si
ma afund in padure pe o poteca apparent bataturita, ferindu-mi capul de crengi.
Dupa 2-3 minute realizez ca ma duc aiurea si ca nu mai e nimeni in spatele meu,
ca am pierdut traseul si ca poteca a disparut. Imi evaluez variantele in gand:
varianta 1 – sa ma intorc pe unde am venit pana dau de traseu sau 2- sa ma duc
usor spre dreapta prin desisul padurii in speranta ca intru in traseu.
Aleg din nou, varianta cea mai putin probabila: o iau
inainte, caci vad ca se termina padure si odata iesit in camp pot reveni la
traseu. Ies in camp, vad traseul in dreapta si pe cei doi pe care ii depasisem
in fruntea unui card de 10 oameni. Yeeeey, m-am infierbantat ca am depasit 2
oameni si tocmai ce am pierdut 10 pozitii. Trag de mine intr-un hal fara de hal
si ajung vreo 2-3 dintre ei.
 |
| de-a dreptul terminat, proaspat intrat pe traseul cel bun |
Bateriile s-au terminat, gelurile s-au terminat,
apa s-a terminat. Nicio problema! Mergem pe sunca, de-aia avem destula. Ultimii
4 kilometri. Aici am mers ieri pe jos si cunosc toate baltile. Profit de faptul
asta si mai recuperez 2 -3 locuri pana cand ii vad in fata din nou pe Dan Florianu si pe
Cocos. La calea ferata aproape ca suntem roata in roata, dar pana trec eu
sinele, ei sunt deja in sa. Trag de mine pe ultima bucata asfaltata. Cantece,
descantece, promisiuni de “usurare a hoitului” pe viitor, doar doar ma ajuta
picioarele. Mai depasesc un om. Pe Dan nu pot decat sa il vad cum trece linia
de finish cu 10 metri in fata mea.
Trec linia de finish, ma uit in stanga, ma uit in dreapta,
nicio urma de tricou galben. Asta a fost, poate alta data. Vin fetele sa imi
dea medalia de finisher si un cartonas. Un carton colorat foarte frumos, exact
ca cerut la apus, doar ca galben!!! Exact, cartonul care atesta ca ai terminat
in primii 100 si poti sa-ti revendici tricoul galben. Am uitat in momentul ala
de blocajul muschilor de la picioare (pur si simplu se intarisera si nu mai
stiau sa mearga), de durerea de genunchi, de noroiul din gura, de absolute tot.
Am luat cartonasul in gura si m-am dus sa imi spal bicicleta, profitand de
coada mica de la standul de spalare. Cat am spalat bicicleta nu am dat drumul
cartonului din gura. Se lipise usor de buze si eram tare mandru de mine. Dupa
ce am terminat spalatul, l-am scos, cu tot cu buze, pentru ca buzele,
uscandu-se, s-au lipit de cartonul ala plastifiat exact asa cum se lipea limba
de fierul saniei cand mergeam la derdelus iarna.
Cu o mandrie demna de un record mondial m-am dus sa imi iau
diploma si tricoul galben. Habar nu aveam ce timp obtinusem, pe ce loc
terminasem. Important e ca aveam tricoul galben. Vazusem ca fetelor le mai
ramasesera cateva cartoane in mana, deci sigur nu eram ultimul din cei 100.
Cand ii spui cuiva ca ai terminat in primii 100 la un
concurs, daca nu stie despre ce e vorba, o sa rada de tine.
Insa daca ii spui ca au luat startul vreo 2700 de oameni si
ca cei dinaintea ta vreo 30 sunt elite, vreo 20 sunt baieti care se dau zi de
zi si lucreaza in domeniul velo, atunci locul 79 pe care l-am obtinut este mai
mult decat exceptional. Pentru ca avand un job full time si unul part time, antrenamentele
mele se reduc de cele mai multe ori la concursurile in sine.
Asadar locul 79 la general si locul 14 la categoria 19-29 de
ani. Rezultatul la care nu ma asteptam nici eu, desi visam sa termin in primii
100.
Daca:
- - Nu as fi cazut de 2 ori
- - Nu mi-ar fi intrat batul la schimbatoare
- - Nu as fi ratacit traseul
- - As mai fi avut 1 gel la mine
sigur as fi terminat in primii 20, dar probabil s-ar fi
cerut un control antidoping si toate echipele de ciclism mi-ar fi cerut
transferul, dornice sa aiba o asemenea valoare in lotul lor J))
Ar fi fost o situatie delicata si ar fi trebuit sa ii refuz
pe toti pentru ca eu sunt si voi ramane membru in Jet Power Team, echipa asta
micuta de oameni minunati, fara sponsori, dar care uneori se autodepasesc
reusind lucruri minunate. Participam de placere,
investim mare parte a economiilor noastre in acest hobby doar pentru a ne
bucura de natura, de cele 2 roti si de timpul minunat petrecut impreuna.
Tot in categoria lucruri minunate se incadreaza si :
- - Locul 2 in clasamentul pe companii, un loc
obtinut cu truda si sudoare, noroi si determinare;
- - Oamenii minunati care ne-au sustinut de pe
margine neputand sa participe din motive cat se poate de serioase;
- - Gratarul de
dupa concurs.
Rezultatele colegilor de echipa:
Marius Antofi (daca mai e la noi in echipa) – locul 60 general, locul 13 la categoria 30-39
ani
Andrei Stanciu – locul 67 general, locul 9 la categoria 20-29 ani
Mihai Baloiu – locul 160 general, locul 35 la categoria 20-29
ani
Bogdan Savin – locul 182 general, locul 62 la categoria 30-39
ani
Cristi Rusu - locul
276 general, locul 107 la categoria 30-39 ani
Iulia Savin – locul 968 general, locul 31 la categoria Open
Feminin
Locul 2 general la categoria Companii:
Ce ramane dupa acest concurs? Pai raman rezultatele foarte
bune, raman pozele cu noi plini de noroi sau de sampanie pe podium, raman 2-3
vanatai pe picioare (noroc ca nu port fusta), locuri foarte bune in grila de
start pentru anul viitor si un target personal mai mult decat maret: sub 2 ore
pe traseu (daca terenul va fi uscat si pastrat in forma actuala) si un top 50
in clasamentul general/top 10 categorie.
Galeria cu toate pozele noastre si pozele care ne-au mai placut o gasiti AICI
Filmuletul cu mine facut de cei de la iRewind e aici:
https://www.youtube.com/watch?v=QuKUT7hKGcI
Prima parte a traseului, cu depasirile de pe sosea e aici:
https://www.youtube.com/watch?v=bdiCX9-4MnE#t=11
Restul filmelor aici (total needitate, neprelucrate si neatragatoare) :
https://www.youtube.com/watch?v=8o6XGDXOeDM
https://www.youtube.com/watch?v=yKcwWH886XA
https://www.youtube.com/watch?v=09R8g0uLYR4
Va multumesc pentru rabdare,
Dan
Dan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu