Prima Evadare sau marea mocirleala (by Dan)



Trista ca nu a terminat, dar mereu cu zambetul pe buze. Sub noroi mai exact.



Asa am terminat, poate ca daca vedeti rezultatul final, aveti rabdare sa cititi tot :)







Lorenzo Pantazi spunea in „Securea Razboiului” ca „cel care pleaca la razboi cu frica de gloante, e un om mort”. Eu am zis ca cel care pleaca de la startul Primei Evadari cu frica de balti si noroaie, e alt om mort.

Sa incepem cu realatarile: Se dau asa: 4 membri neinfricati ai echipei: Ana, Cristi, Dragos si subsemnatul. Ceilalti au ramas acasa. Lasi sau intelepti, mi-e totuna. N-au fost acolo, cum zice si cantecul.

Duminica, ora 9:00, start din Otopeni, o mica incalzire de 6 km pana la startul Primei Evadari. Aj

ungem pe la 9:30, ne luam locurile in pluton (desi aveam de gand sa stau printre primii, nu am mai putut sa ma infiltrez si am ramas cu totii undeva la vreo 200 de oameni distanta de prima linie. Si asteptam momentul. Vine si domn’primar, ne zice vreo 2-3 cuvinte, nimeni nu il asculta, eram prea preocupati sa ne ambalam motoarele. 5,4,3,2,1 Staaaaaart! Pentru primii...noi am mai asteptat vreo 30 de secunde sa ne miscam. Se merge bine, cu toate ca in prima curba la stanga, catre padurea Baneasa e un sant si multa inghesuiala, profit de o trasa libera pe interior si iau viteza. Deja plutonul se mai subtiaza, se pot face depasiri. Ii las pe ceilalti in urma si trag tare, pentru ca stiu ca odata ajunsi in padure cu greu voi mai putea depasi. Intram in padure si facem cunostinta cu noroaiele. Cu o zi inainte prin padurea Baneasa am mers si cu 35km/h. Era totul perfect. Azi nu mai era nimic la fel. Apa multa. Dar cunosteam destul de bine drumul, caci am mers destul de des pe cararile din Baneasa. Stiam ca sub apa e pietris nu noroi si ca poti sa te bagi linistit, fara riscul de a ramane infipt. Asa ca inainte ostenii mei...ostenii mei....care osteni nu stiu, ca nu mai era langa mine niciunul.

Si ii dau prin mijlocul baltilor, evitand cozile care se formau pe lateralele drumului. Stiam ca voi termina mai ceva ca un porc proaspat scos din stioalna, asa ca nu-mi faceam probleme de noroi. Imi scosesem fasul de ploaie cu cateva secunde inainte de start, pentru simplul motiv ca nu mai ploua J deja bluza era fleasca, pantalonii la fel, picioarele inotau in adidasi. Si da-i si da-i, si da-i si da-i pana cand incepe ploaia. Mai era vreun km din padurea Baneasa. Niste picaturi mari cat casa (sau cel putin asa le auzeam eu cand imi loveau casca), dar stiam ca daca sunt in padure, nu prea ma atinge. Asa ca ma rog sa se opreasca la momentul iesirii din padure. Ti-ai gasit. Vrand nevrand, ma opresc sa imi pun fasul pe mine (Multumesc Bogdan, o parte din tine a participat la Prima Evadare), chiar la iesirea din padure, cand se mergea pe langa calea ferata in incercarea de a traversa centura. Traversam centura si mergem pe contrasens, pe bucata special blocata pentru noi. Viteza de sosea, 35km/h. Stiam ca mai mult de atat nu aveam sa prindem J. Parasim centura si intram pe camp. Inca se merge bine, e un drum cu iarba, daca nu te scapi in noroi, mergi decent. Ajusi insa in apropierea stanii deja lucrurile se imput. Si la propriu si la figurat, caci rulam pe un carosabil acoperit cu noroi format din cacarezi de oaie si de capra! Mmmm, asta e un loc in care nu mi-as dori sa cad! Traversam si soseaua Otopeni Tunari si incep sa apara flash-back-urile de la Prima Evadare 1. Insa se merge bine. Probabil si pentru ca sunt intre primii 300 de participanti (asa am considerat eu la start, ca erau 300 inaintea mea, probabil erau doar vreo 200). Se merge pe biciclete, ploaia a incetat. Imi desfac fermoarele din lateralul gecii, ca m-am incins. Dar nu imi permit sa ma opresc sa o dau jos. Mi-as permite, dar nu vreau! Sunt zgarcit. Nu dau nimic din timpul meu. Poate incepe ploaia iarasi. Aaaaa sa nu uit. Am injurat ochelarii In toata padurea Baneasa si Tunari i-am injurat. Daca ar fi fost de ciclism, i-as fi dat jos. Dar erau de vedere. Aveam de ales: sa nu vad nimic fara ei sau sa vad cate ceva cu ei. Erau aburiti, plini de picaturi de apa si de mizerie. Las ca inventez eu unii cu dezaburire si curatare cu JET de apa calda! J Ajunsi in spatele aeroportului, iar ma trec amintirile. Numa’ ca acum e plin de iarba, panselute, floricele, cateva albine cu galutesele pline cu miere roiesc in jurul nostru. Vorba poetului: „Nu e soare, dar e bine! Si pe drum e numai fum”  Se merge pe bicle. Anul trecut se inota in noroi. Ajungem si la celebra portiune pietruita de pana in drumul catre Dimieni dar se merge bine de tot. Anul trecut era o tocanita de pietre si noroi. Anul asta e doar apa si pietre. Sa-i dam bice.

Mai depasim cate un concurent (vorbesc la plural, din dorinta de a-mi personifica bicicleta), mai facem o glumita cu concurentii si ajungem la asfalt. Suntem deviati pe sosea. Vai dar ce fericit sunt. Imi aduc aminte de drumul de anul trecut. Un drum de pamant, batut de camioanele care lucrau la faurirea minunatei autostrazi care este. Pardon, nu mai este. Un drum de lut, noroi lipicios si sute de injuraturi pe minut. Dar acum nu mai este! Noroiul a murit, traiasca noroiul! Ma las cu coatele pe ghidon, capul in pamant si da-i pedale. Niciodata nu am fost un fan al soselei. Pe MTB, asa ca ma vad depasit de vreo 2-3 concurenti. Ma asez in trena si incerc sa tin pasul. Nu pot sa sar de 30. Nu-i de bine. Bag repede un gel si simt cum prind aripi (nu sariti, ca nu sunt fan al suplimentelor, era cadou din partea organizatorilor. Si la cei 30 de ml ai lui, nici la o masea nu l-am simtit). Citisem eu undeva ca cica e bine sa sa bagi apa dupa geluri. Chiaaaaaar. Apa. Au trecut deja vreo 15 km, daca nu mai bine si eu nu am baut apa. Ce vaca sunt! Trebuia doar sa deschid gura cand treceam prin balti si problema era rezolvata. Profit de sosea ca sa beau din mers si ma mai hidratez un pic.

Ajungem la calea ferata. Impiegatul de miscare ne arata degetul mainii stangi. E aratatorul, ne indica directia de mers. Si eu care vroiam sa il injur. Si o luam mintenas pe un drum ierburos (suna bine cuvantul asta, nu? ) paralel cu calea ferata. Si mergem, mergem, pana nu mai putem. Ajungem la Caciulati. Parca asa il cheama pe satul cu Palatul. Facem stanga, traversam calea ferata si o luam pe un drum destul de bun, piatra marunta bataturita, probabil o sa fie cale de acces asfaltata catre autostrada. Cum care autostrada?! Una din ele... Buun...am ajuns la Palat, Punct de alimentare. Bag 3 pahare de High5, putin apa pe schimbatoare, rog sa imi toarne si pe bocanci, bag inca un gel, vreo 4 bucati de lamaie si ii dau bataie. Aveam fix 1.30. Anul trecut facusem vreo 2 jumate daca nu chiar 3.

Stiam ca bucata a doua e mai frumoasa si mai accesibila. Habar nu aveam ce avea sa mi se intample J coborare frumoasa in spatele palatului, 2 trante in fata mea, pozarii pe pozitie, totul frumos. Trebuia sa inconjuram lacul. 2 ciclisti o luasera pe deal inainte. Urlu la ei. Se intorc, se uita la mine si ii dau bataie. La interesectie, om de ordine. Il intreb: Nu erau din cursa, nu? Imi raspunde: Nu, dar dragut gestul tau. Pe langa lac surpriza: ghiciti ce! Exact! ! ! Noroi. D-ala urat. Pfauiiii... merge insa in sa bucata asta. Inconjuram lacul si doar pe o singura bucatica ma dau jos de pe bicicleta. Cam 20 de metri. Ma consumam mai tare pe ea si nu avea rost. Mai pedalam un pic prin noroaie, ne chinuim sa urcam la sosea si intram pe sosea in padurea Dumbraveni. Sau Pascani. Am gasit pe harti ambele denumiri. Padurea cu tantari cum o stiu unii dintre voi, locul unde ne-am impiedicat anul trecut in vara la o incercare de refacere a traseului de la Prima Evadare 2.

Sosea, frumos, sare noroiul ca dracii aia negrii, simt cum ma usurez. De noroi mai, ce naiba. Dar, cum orice vis frumos tine foaaaarte putin, pac la rasboiu. Si intram iar plin noroaie. Noroaie ciclabile insa. Mai pui piciorul jos, mai injuri tractorul care a facut santul, o atentie, o glumita, o atentie, o maslina, ( sau mai bine o mortadela cu masline - mi-am facut singur pofta, mama ma-sii de metafora) timpul trece, pomii se scurg. Iesim din padure, intram in sat. Balotesti cred ca e locul. Intram in sat pe o straduta, iesim la strada mare intr-o intersectie. Unde trebuia sa facem dreapta. Noroc ca sunt atent si franez la timp sa evit o masina care culmea, nu imi da prioritate. Acolo cred ca ar fi trebuit un comisar de traseu, macar sa te atentioneze ca nu esti la tine acasa si ca mai trec si masini, desi drumul ala pare cam parasit. O coborare frumoasa pe asfalt, o urcare imediat dupa colt pe care o stiam bine si am fost pregatit cu foaia 2, ca altfel nu reuseam sa o urc. Semi punct de hidratare si control. Cred ca aici organizatorii erau o familie din sat. Ospitalitate ca la tara, un nene mai de varsta a treia, fiica lui si nepoata: unu ma noteaza, unu ma informeaza, altul ma hidrateaza. In sa voinice! Teoretic, ar trebui sa fie ultima bucata de drum, caci am intrat in Padurea Snagov.

Dar vorba aia: Mare ti-e Padurea Snagov Doamne, si multi prosti inoata prin noroaie in ea. Mi-aduc aminte de o coborare pe o carare sapata de apa in forma de V.  Nici nu imi aduc bine aminte de ea, ca ghiciti cu cine ma intalnesc. Cu V-ul din carare. Mai intai, incerc sa negociez cu slujitorii V-ului – malurile laterale. Dar ti-ai gasit. Ma arunca de la unul la altul si ma hotarasc. Trebuie sa atac direct in inima bestia! Asa ca o iau prin mijlocul santului, plin de mal. Foarte bine, ca ma mai infraneaza un pic. Deja se vede apa. Cea din lacul ala care stiam ca trebuie sa se vada inainte de trecerea caii ferate. Deci apa inseamna lac. Lac inseamna cale ferata. Cale ferata inseamna Punct de Alimentare. Mancareeeee! Da. Suna frumos, dar cum toate lucrurile frumoasa sunt bine pastrate in gradina usului cu 7 vieti, pana la calea ferata avem de indurat Furcile Caudine. O portiune de drum noroios, cleios, din cele ce se pun in calea lui Fat-Frumos, doar-doar s-o lasa de sportul numit rapirea Fetei Imparatului. Dar ti-ai gasit.

Vedem un drum prin iarba si o luam pe potecuta, impingand cu drag pe langa biciclete. Pe stanga, vedem steag albastru. Asta nu stiu ce inseamna, dar e de bine. Nu era rosu, deci aveam voie sa ne scaldam in voie. Si un nene nota de zor. Ajungem la calea ferata. O duba mare, un 4 X 4 langa, si 3 fete promoterite de la Redbull impingeau un mini prin noroi. Da il impingeau. De-aia nu am eu  o parere prea buna despre fotomodele. Cum frate, sa impingi o masina plina cu redbull? Pai nu mai bine goleau dozele in rezervor si astfel ii dadeau la Mini aaaaaaariiiiiipi?! Ok, ok, frumoasa privelistea, dar totusi : UNDE-I PUNCTUL DE ALIMENTARE! Baaaaaaah , care l-ati mancat cu cort cu tot? Alexe, cand dracu ai ajuns si l-ai halit ?! stai asa, ca Busu nu participa. Mai jos un pic se aude un generator de curent. M-am linistit. E un pic mai jos! Ajungem si la punctul de alimentare. Cand colo, ce sa vezi: O spalatorie de biciclete. Nu, nu era in bratele fetei Morgana, ci in spatele unui Land Rover Defender. Ce s-au gandit organizatorii: Ce-ar fi sa le urcam niste butoaie de apa intr-o masina care mananca noroi. Si sa punem si un generator de curent electric langa ele. Si daca tot a mai ramas ceva loc, hai sa punem un aparat de spalat cu presiune, ca poate le prinde bine.

Aici, la punctul 2 de alimentare m-am simtit ca in Rai. Fetele ma hraneau, baietii imi spalau bicicleta, as fi ramas acolo pentru totdeauna! Cred ca singurul lucru care le-a lipsit organizatorilor de la punctul 2 de alimentare e o masa de masaj. Ca-n rest le aveau pe toate.

Persoana care nota concurentii imi spune: esti pe locul 124. Am cazut ca traznit: Cum domne 824, ca mai sunt vreo 300 de nebuni in spatele meu. M-a lamurit ca sunt surd si m-a lasat sa plec

La punctul de alimentare m-am intalnit cu Silviu si cu Cezar si am luat-o usurel mai departe. Am mers in formatie de 3 toata padurea.

Da, am mers. Si pe bicla, si pe langa. Pe ultima bucata din Padurea Snagov, am fost nevoit sa merg pe drum. Suna ciudat, dar chiar asa e! Padurea era destul de deasa si nu am mai gasit nicio poteca laterala. Asa ca hai, prin noroi voinice! Si tot aici am gasit si cea mai adanca balta! O palma! Da, chiar nu glumesc! O palma mai ramasese din rotile mele afara din balta. Bidoanele erau in balta aproape complet. Si culmea, pedalam si inaintam. A fost bucata cea mai nasoala. Apoi am iesit din padure. Stiam de anul trecut ca mai e putin. Si asa era: panou cu ultimii 5 km. Vreun kilometru prin camp, sa mers doar pe bicle, apoi pe langa padure, iar pe bicle. Aici m-am dezachilibrat si am pierdut viteza si a trebuit sa ma dau jos de pe ea. Aici l-am pierdut pe Cezar, am ramas doar cu Silviu. Am traversat inca o padure, pe o carare arata de niste oameni rai. Stiam ca mai avem putin. Nu ne mai luptam cu nimeni. Stiam ca terminam sub 5 ore. Stiam ca nu ne mai urmareste nimeni si pedalam lejer. Mai avem un singur hop. Un delulet si apoi iesim la liman. Mai avem putere pentru un ultim zambet pentru fotografi:

Poza nu o spune, dar ramasesem intepenit de o parte si de alta a deluletului.

 Traversam calea ferata parasita si ajungem la ultima bucata, plina de asfalt. inca 1 km si am ajuns. Lume multa, sar fetele pe noi sa ne puna medaliile de gat. Doamne, ce medalie curata! si eu ce imputit sunt. Imi place! :) Simt iarasi gustul victoriei. Victoria mea personala, ca am terminat cursa. Nimic nu se compara cu aplauzele pe care le primesti in momentul in care treci linia de sosire. Indiferent ca esti primul, al 5-lea, al 456-lea sau ultimul. In momentul ala, tu esti un erou. Eroul tau. Si poate al catorva oameni in plus. 

Nu stiu ce urla Silviu in poza asta, dar ma bucur ca cineva a pozat modul in care l-am tras de mana pe ultimii 5 km :)

Prima Evadare in cifre: 

1547 Concurenti inscrisi

aprox 1200 concurenti cu taxa platita. 

Au plecat de la start aproximativ 1000 de oameni (estimari, cifre exacte nu exista). 

Au terminat cursa 568 de oameni. 

Primul a terminat in 2 ore si 13 minute.

Ultimul in 9 ore si 50 de minute. 

Eu in 4:54. Cu vreo 20 de minute mai bine decat anul trecut. 

Locul 123 din 568 la General. 

Ce imi voi aminti la anul din Prima Evadare 2011? 

Cateva lucruri marunte: 

Cel mai varstnic participant: 71 de ani daca nu ma insel. 

Cel mai tanar participant (5-6 ani) si replica lui care va ramane celebra: nu-i aici finishul ! ! ! 

Fata lui Bogdanel dupa 8 ore si ceva de traseu. 

Expresiile noi invatate in timpul cursei: Noroi prietenos, Balta de treaba, Cauciuc buclucas, Carare antipatica, s.a. 

Si anul asta asta mi-am modificat de mai multe ori targetul personal in ceea ce priveste Prima Evadare. Am plecat cu gandul sa scot sub 3 ore. Asta pana sa vad cum va fi vremea. M-am razgandit apoi, vazand ce e afara si nu m-am mai gandit nici la cele 4 ore (propuse ptr vreme ploioasa) nici sa termin in primii 300, ci doar sa termin in siguranta, cu bicla intreaga. Mi-a iesit, si am iesit si in primii 300.

Despre Ana, Cristi si Dragos (ceilalti JETi) nu am vb mai deloc. Pentru ca pana acum v-am relatat cursa. Cu ei am pierdut contactul inca de la start. 

Abia cand am terminat am aflat ca Anei i s-a rupt urechiusa de la schimbator si nu a mai putut continua. 

A mers 2-3 km pe langa bicicleta pana la un punct de control in speranta ca o poate ajuta cineva. Dar nu a fost sa fie. Chiar si asa, cu schimbatorul atarnand a plecat mai departe. Mai avea 24 de km. dupa ce a mers vreo 500 de metri si-a dat seama ca nu are nicio sansa sa faca 24 de km pe langa bicicleta, prin noroaie, intr-o ora si 15 minute, caci atat mai era pana la final. Ar fi ajuns. Cam a doua zi asa :)

A fost recuperata de Corina cu masina si adusa la finish pentru a se bucura de o portie de paste. 

Cristi a terminat pe locul 266. in 6 ore 36 minute. Pentru el a fost o razbunare. Razbunare ptr anul trecut cand nu a terminat cursa. La urmatoarea cursa nu il mai las sa se inscrie daca nu are colanti! :) Numai el stie prin cate chinuri a trecut cu pantalonii de trening care tineau apa si care cantareau la final vreo 5 kg. 

Dragos a termionat pe locul 327 in 7 ore si 15. Si ca pedeapsa ca nu si-a scos telefonul din ghiozdan, a stat si a mancat afara in ploaie, in timp ce noi stateam la caldurica in cortul imens instalat de organizatori.

A promis ca se mai antreneaza si ca la urmatoarea cursa ne da ceata! :) In minunatul cort ne-am putut schimba cu niste haine uscate, sa parem si noi oameni. sau nu...



My left foot

Ultimul, dar nu cel din urma, Bogdanel. Chiar daca nu e din echipa, e de-al nostru si tinem la el. A terminat dupa 8 ore si 2 minute, pe locul 471. Terminat, dar cu zambetul pe buze. A recunoscut ca a tras puternic pentru a ajunge la finish tot pe 8 mai. 

  



P.S. Sper din tot sufletul ca nu cautati cartea Securea Razboiului de Lorenzo Pantazi :))

un pusti bestial: 

 

Pozele mele: https://picasaweb.google.com/jetpowerteam/Tura2PrimaEvadare#

Alte albume pe Picasa:

https://picasaweb.google.com/mircea.solomon/110508PrimaEvadare2011#

https://picasaweb.google.com/107272903636289429531/PrimaEvadare2011#
https://picasaweb.google.com/giglia30/May82011PrimaEvadareInNoroi#
https://picasaweb.google.com/viorelmicu72/08052011PrimaEvadare#
https://picasaweb.google.com/117669722600554246529/8MaiPrimaEvadare2011#
https://picasaweb.google.com/papi.vulpasin/PrimaEvadare2011#