Jet Power Team: Ploiesti - Cheia - Brasov - Intorsura Buzaului

Cum avem ganduri mari anul asta (sa participam la Iron Bike cu cel putin o echipa), ne-am gandit sa simulam un pic conditiile din concurs. Prima proba: 280 de km in sa. Dupa simulari de ture si planuri si anulari de planuri si refaceri de planuri, vineri seara am plecat cu masina cu destinatia Ploiesti 4 bucati: Bogdan, Iulia, Alex si eu (Dan). A doua zi aveam planuri diferite: baietii sa plece in tura si Iulia la distractie, la nunta :)

Ajungem in Ploiesti si tragem direct la Kaufland, ca doar nu era sa ratam ocazia de a ne carbohidrata inainte de cursa.

Ajungem apoi acasa la parintii Iuliei, ne cazam si ne pregatim de somn. A doua zi urma sa ne trezim la 3, pentru a putea pleca la 3:30 din Ploiesti. Normal ca nu putem sa adormim (nu cred ca era trecut de ora 23:00), asa ca mai povestim, mai updatam un Facebook, pana cand cedam farmecelor lui Ene.

E dimineata! 3 dimineata mai exact.

O inviorare rapida, o portie de spaghete cu miere ptr depozitul matinal de carbohidrati, ne echipam, ne facem ultimele reglaje si pornim la drum. Echipati necorespunzator, logic :)

Eu - fara pantaloni lungi, Bogdan fara manusi, Alex fara casca, fara pantaloni lungi si fara manusi :) Si cum plecam noi increzatori cu bluzele cu maneca lunga direct pe piele, dupa primii 500 de metri ne taie frigul. Hop pe dreapta si ne luam si tricourile cu maneca scurta pe dedesubt, doar-doar ne-om mai incalzi un pic. Si adaugam si buff-urile pe sub casti, trase complet pe urechi.

Si uite asa incet-incet, kilometrii se scurg, parasim Ploiestiul si ne indreptam vertiginos catre Valenii de Munte. Cred ca ne-a cam batut vantul din fata, pentru ca am mers doar pe foaia medie si pinionul al doilea, exclus ptr un traseu de sosea fara urme considerabile de urcare.

Dupa ce facem vreo 50 de km, timp in care lui Bogdan i-au inghetat mainile, mie picioarele si lui Alex ori toate, ori nimic (pe principiul: daca sunt imbracat mi-e bine, daca nu sunt, iar mi-e bine) iata-l pe Sorinel ca iese din munti. Vaaaaai, ce bucurie pe noi!!!

Ne mai incalzim, mai bagam cate un shpritz pentru putere si incepem usurel sa urcam spre Cheia.

Pe urcarile spre Cheia, Alex nu se simte prea puternic si ramane constant in urma. Il asteptam, il sfatuim sa-i dea cu shpritz si mergem mai departe.

Cu vreo 15 km inainte de Cheia, cu ochii in lacrimi :) decidem sa ne despartim de Alex. Nu se simte bine deloc pe urcari si cu 8km/h nu prea avem sanse sa ajungem la Buzau. Nu in ziua aia. Asa ca eu si cu Bogdan continuam intr-un ritm de 12-14km/h pe urcari, urmand ca Alex sa mearga la relanti spre Brasov (isi face el niste calcule si la o viteza de 5 km/h urma sa ajunga in Brasov teafar si nevatamat), de unde urma sa ia trenul spre Bucuresti.

Grea decizie...

Urma o urcare criminala: panta 70%

Il lasam pe Alex in urma si o luam in ritm alert spre Cheia. Pe drum trecem pe langa o pajiste cu iarba uda care la privirea soarelui se emotioneaza si incepe sa transpire :)

Pe drum intalnim un caine foarte fioros, care tara un lant de vreo 2-3 metri dupa el, semn ca fusese legat si rupsese lantul. Cred ca a fost pentru prima data cand chiar mi-a fost frica de un caine, in sensul ca nu ma asteptam sa scap necapsat. Acceleram un pic in incercarea de a-l lasa in urma, insa riscam sa calcam pe lantul pe care il tara dupa el si sa ne arunce de pe biciclete. In cele din urma scapam de caine, caci oboseste mai repede decat noi.

Ajungem in Cheia. Pedalam prin Cheia. Iesim din Cheia. Nimic interesant, in afara de inexactitatea bornelor kilometrice. Ba 60 de km pana la Bv, ba 50, ba 56. Oricum nu ne pasa, noi mai aveam aproape 200 pana la destinatie, asa ca ii dam bice.

Curand dam si de serpentinele care ne anunta ca suntem foarte aproape de culmea ce anunta trecerea din PH in judetul BV. Acolo sus, un semn care ne place foarte mult: Atentie, coborari periculoase! :)

Si ne dam la vale. Apoi, pe o distanta de vreo 10 -15 km, mentinem viteza de 35-40, pe unele locuri chiar 45km/h. Pacat ca parcurgem repede distanta asta si nu ne imbunatatim prea mult media. Ajungem totusi la un meritoriu nivel de 19km/h. Ajunsi in Sacele ne decidem ca nu are rost sa mai intram in Brasov, asa ca scutim vreo 10 km si de pe centura Brasovului facem direct dreapta spre Tarlungeni. Drum drept, ca-n palma. La iesirea din Tarlungeni ne oprim la prima pauza mai serioasa. Deja e ceasul 9 jumate, avem 115 km efectuati, suntem bine. Bagam in noi, mai sunam oamenii sa ii linistim, vorbim si cu Alex, aflam ca se apropia si el de limita judetelor, e de bine! In Teliu intram pe drumul de Buzau si pedalam relaxati spre Intorsura. Mai trecem pe sub un viaduct,

mai facem o poza, mai spunem o glumita, mai radem de unu`, de altu`, de noi si uite asa kilometrii se scurg usor-usor. Am inceput iar sa urcam. Se simte lipsa shpritzului, asa ca ne oprim sa mai preparam un pic din licoarea magica. Problema descoperita in momentul ala e ca nu prea mai avem apa pentru shpritz, asa ca il facem de doua ori mai concentrat decat ar trebui. Pornim din nou la drum. Cu cateva zeci de metri inainte de coama dealului care statea pe post de granita naturala intre BV si CV, suntem depasiti de un tractor care tracta o caruta cu lemne. Oamenii care conduceau atelajul ne invita sa ne tracteze si pe noi, asa ca profitam si ultimii metri ai catararii ii facem agatati de atelaj. Noroc ca avea vreo 650 de cai putere, ca daca erau doar 2, nu ne-am fi legat de caruta.

Dupa ce trecem in Covasna, avem mai mult coborare, asa ca ajungem repede in Intorsura Buzaului. Se apropie pranzul si ne e cam foame. Bogdan vrea pizza, dar mie nu prea imi inspira incredere pizzeria de pe marginea drumului asa ca intreb cativa localnici unde putem sa mancam ceva cald, ieftin si bun. Ne spun ca e si acolo un restaurant, dar mai bine mai mergem 2-3 km, caci in localitatea urmatoare e un restaurant cu terasa si cu mancare buna, numa' buna pentru refacut puterile.

Dupa nici 2 km, ajungem in Sita Buzaului, si chiar la intrare in localitate, pe dreapta, Restaurantul Prund ne face cu ochiul.

Navalim ca turcii si ne asezam la o masa. Consultam meniul si facem comanda.

Si pana vine comanda, ne mai odihnim si noi un pic, ca doar am tras ceva pana acolo: 143 de km. Media e de 21 de km/h, ora e 12 si ceva. Cum nu mai avem deloc de urcat, ne permitem sa zabovim mai mult prin zona. Mai un somn, mai o mancare, mai o relaxare... si uite-asa trece o ora si jumatate.

Imi dau seama ca eu nu am nicio poza, asa ca il rog pe Bogdan sa ma pozeze si pe mine. "Ridica, bah, capul sus, ca nu se vede fataul din cauza umbrei!" Si l-am ascultat :)

Va recomand restaurantul Prund din Sita Buzaului. Mancare buna, ieftina si conditii foarte bune pentru un restaurant de la tara. Eu am mancat 3 portii de carbohidrati. Vai ce-mi mai place cuvantul asta! Cred ca m-am indragostit de el. Fie ca sunt cartofi prajiti, paste, eu tot carbohidrati le zic. Ma gandesc ca poate daca le zic asa, nu ma aude Montignac, ca iar m-am apucat de el :)

Satui, cu bidoanele pline de shpritz o luam din nou la vale. Vale pe naiba, ca bate vantul din fata atat de grav ca trebuie sa dai la pedale pentru a putea cobori.

Frumoasa cabana, nu stiu a lu` cui este :)

Cu Buzaul langa noi, ii dam sa zaca. Si usor-usor ajungem langa Lacul Siriu, cam secat dupa cum se vedeau malurile. Probabil au uitat sa inchida robinetul la baraj si s-a scurs apa din el.

Ajungem repede si la partea plina de apa si mai facem cateva poze :)

Desi teoretic era doar de coborat, mai erau unele cocoase pe care trebuia sa te cateri. Aici genunchiul meu stang a inceput sa nu mai dea randament, asa ca impingeam mai mult cu dreptul. Nu stiu ce avea, nu pot sa zic ca ma durea, ca ma intepa, ca ma strangea sau altceva de genul asta, doar ca nu mai impingea cum trebuie.
Ajungem asadar in Patarlagele si tragem la Penny sa realimentam. Acolo ne intalnim cu grupul: dai nenea si mie un ban? Ne mai tragem sufletul, ne mai certam cu politia ca "de ce stam asa in carucior" si mai pierdem vreo 15-20 de minute si acolo.

Depasim 200 de km si stim ca prin evitarea Brasovului nu vom mai avea 280, ci vreo 260. Mai era atat de putin...

Satele trec, casele se scurg usor la vale, mai o urcare, mai o coborare, trecem pe langa fantana lui Mihai Viteazul (daca e fantana de ce nu are apa...? asta nu am inteles eu nici acum si nici pe la 3-4 ani, cand am ajuns acolo pentru prima data) si ajungem in Magura. De ce e importanta localitatea asta? Pentru ca are o coborare foaaaarte frumoasa, unde am prins 65 km/h. Nu am poza cu viteza asta, cred ca se intelege de ce. Raman constant in urma lui Bogdan pe urcari dar recuperez pe coborari, probabil din cauza ca sunt mai greu. Atat eu cat si bicicleta.

Pe ultimii 20-30 de km, genunchiul nu a mai zis nimic, vantul s-a mai domolit si ne ducem in trena unul pe celalalt cu peste 30 km/h.

Inainte de Buzau, un tigan cu vreo 3-4 pirande gonesc de nebuni cu caruta pe drum. Mergem cu 25-30 km/h si suntem la vreo 100-200 de metri in spatele lor, pana cand, la un moment dat, se hotarasc ei sa se opreasca in mijlocul drumului, pe banda a doua chiar. Ii ocolim si ii depasim. Numa' ca tiganul, ametit de vreo licoare bahica, se ofuscheaza de tupeul nesimtit pe care l-am avut sa-l depasim si ii da bice calului, doar-doar sa ne depaseasca. Pe moment nu ne-am dat seama ca voia sa ne depaseasca, asa ca mergem inaintea lui. Auzind tropotelele calului in galop si pe idiot injurand, imi dau seama de planurile lui si ii zic lui Bogdan sa il lasam sa ne depaseasca, pentru ca ala o sa omoare calul in incercarea de a ne depasi. Incetinim ritmul si il lasam sa treaca. Prin dreptul nostru incearca sa dea cu biciul in noi, insa nu are cum sa ne loveasca, pentru ca e destul de departe si ne-am dat seama de planurile lui. "Welcome to Buzau!", ne zicem noi. Un pic mai sus, carutasul opreste si sta pe dreapta. Evident, il depasim din nou, ca doar nu era sa stam si noi pe loc din cauza lui. Asa ca iar ii trezim instinctul competitional si vrand sa plece cu scartait de copite, ii mai arde un bici bietului animal, care cuplandu-si pistoanele si incordand planetarele la maxim, nu reuseste decat sa cada in genunchi. Am trecut mai departe, ca eram pe teritoriul afro-americanilor din Buzau: Simileasca. Si doar daca e teritoriul lor, logic ca si drumul e ca in Africa: plin de gropi. Suntem deja in Buzau, mai avem 1 kilometru pana la parintii lui Bogdan acasa. Mai un idiot care trece milimetric pe langa noi, mai un picior neascultator care se rascoala si se opreste din miscari si ajungem.

260 de km fara cativa metri. 11 ore si 15 minute de pedalare. Viteza medie: 23 km/h. Vreo 14 ore si ceva de bananit pe drum. Asta a fost excursia noastra. Alex a ajuns in Brasov pe la 11 si ceva, a mancat o ciorba de burta, s-a plimbat si s-a intors in Bucuresti cu trenul. Noi ne-am spalat, am mancat (saru' mana ptr masa!), am baut (racoritoare) si ne-am bagat la somn. Bogdan s-a trezit sa vada finala Champions League, ca e mare microbist de felul lui (NOT), eu nu m-am sinchisit.

A doua zi niciunul dintre noi nu mai avea chef de pedalat, asa ca dupa nunta (cu o pauza de 2 ore de somn pe la Valea Calugareasca) a venit Iulia sa ne pescuiasca cu masina sa ne intoarcem in Ploiesti, unde mai aveau o petrecere: botezul fetitei Laurei.

Pe drum ne intalnim cu baietii de la Petrolul Ploiesti, care probabil se antrenau. Nu putem trece pe langa ei fara sa le facem o poza, mai ales ca eram de-ai lor (numa` ca bicicletele noastre erau pe masina :)).