luni, 26 septembrie 2016

Varful Moldoveanu - cel mai usor si frumos traseu de ajuns pe cel mai inalt varf al Romaniei

Totul a inceput cu o pofta. 
Nu, nu va ganditi la genul ala de pofte.


Mi s-a facut brusc pofta de munte. Dar o pofta de-aia mare, de facut trasee la picior. Si plecand de la faptul ca nu ajunsesem niciodata pe Vaful Moldoveanu (2544 de metri – practic acoperisul Romaniei), am zis gata! Asta este, in primul weekend liber mergem pe Moldoveanu.
Exact asa arata intrarea in traseu. Varful e undeva in spatele motului din fata. 

Si daca tot mergem pe cel mai inalt, cum ar fi sa mergem pe CEI MAI INALTI? Asa ca am facut repede lista cu cele 14 varfuri de peste 2500 de metri (sau 13, dupa anumite surse) si am stabilit ca intr-un timp de 1 an sa le facem pe toate.
Lista arata cam asa: 


1 - 2544 m --- Vârful Moldoveanu , Munții Făgărașului;
2 - 2535 m --- Vârful Negoiu, Munții Făgărașului;
3 - 2527 m --- Vârful Viștea Mare, Munții Făgărașului;
4 - 2519 m --- Vârful Parângul Mare , Munții Parâng;
5 - 2517 m --- Vârful Lespezi, Munții Făgărașului;
6 - 2510 m --- Vârful Cornul Călțunului, Munții Făgărașului;
7 - 2509 m --- Vârful Peleaga , Munții Retezat;
8 - 2508 m --- Vârful Păpușa, Munții Retezat;
9 - 2507 m --- Vârful Vânătarea lui Buteanu, Munții Făgărașului;
10 - 2506 m --- Vârful Hârtopul Darei, Munții Făgărașului;
11 - 2505 m --- Vârful Omu , Munții Bucegi;
12 - 2503 m --- Vârful Bucura Dumbrava, Munții Bucegi;
13 - 2501 m --- Vârful Capul Morarului, Munții Bucegi;
14 - 2501 m --- Vârful Dara, Munții Făgărașului;

Total 35.192m :))) Easy-peasy
Si daca tot resetam contorul (ca deja am fost pe o parte din ele, dar o luam de la cap), sa incepem cu cel mai mare. Asadar, in weekendul 10-11 septembrie, expeditie pe Moldoveanu, dublata de o tura cu bicicleta, pentru revenire, in zona Campulung.

Dupa cateva cercetari, am ales traseul. Chiar daca e cel mai inalt varf din Romania si multi se sperie de el si chiar daca cei mai multi aleg sa mearga pe creasta 1-2 zile pentru a ajunge la Moldoveanu, exista o varianta foarte usoara si scurta pentru a ajunge pe varf.

Cea mai usoara varianta de a ajunge pe Varful Moldoveanu:

Cel mai usor traseu pe care trebuie sa alegi pentru a ajunge pe Moldoveanu este traseul prin Valea Rea. Traseul este estimat la 3-4 ore. Noi am avut 4 ore cu tot cu pauze, 2 ore si 25 de minute mers efectiv :) Deci ne-am intins la poze, la vorbe si la pauze.

Traseul pentru a ajunge pe Varful Moldoveanu este urmatorul:

Se merge pe drum asfaltat pana in localitatea Nucsoara, judetul Arges. Cea mai buna varianta de a ajunge in Nucsoara (din Bucuresti) este: Bucuresti – Pitesti (pe A1), facut dreapta spre Campulung, iar in localitatea Piscani (acolo unde s-a facut extraordinarul reportaj Balci de balci la Piscani) virati stanga. Traseul indicat de Google Maps din Piata Victoriei este de aproximativ 2 ore si jumatate. 
Traseu din Piata Victoriei pana in Nucsoara

Apoi, din Nucsoara, se merge cu masina pe un drum forestier de circa 43 de km, pana la Stana lui Burnei. Am tot gasit pe diverse site-uri tot feluri de indicatii, cum sa o iei, ce sa faci, cum sa o dai. Raspunsul e foarte simplu: pe orice telefon cu Google Maps pui destinatia Stana lui Burnei si sigur nu te vei rataci. Drumul forestier teoretic il faci intr-o ora si 35 de minute. Asa zice Google. Daca ai o masina cu garda inalta, probabil ca asa il faci. Daca insa ai ceva mai de oras, o sa mergi mai incet si o sa te apropii de 2 ore.

Deci avem asa: 2 ore forestier dus, 3 ore si jumatate pana pe varf, 2 ore si jumatate inapoi la masina, inca 2 ore pe forestier. In Total iti ies 10 ore, daca nu te lalai prea mult.

Noi am ales insa alta varianta, pentru ca nu am vrut sa ne intoarcem pe acelasi drum, ci am continuat inca un pic pe creasta, am ajuns la Lacul Galbenul (sau cel putin asa credeam noi). Traseul efectiv in circuit ne-a luat fix 8 ore, cu tot cu lalait, pauze de poze, pauze de mancare, pauze de afine (multe pauze de afine), pauze de odihna, pauze de uns genunchi builti. Daca ai conditie fizica buna, poti face circuitul in 6 ore fara prea mare efort.

Dar sa incep cu inceputul. Avand in vedere ca am stabilit aceste varfuri pentru a le face intr-un an, pe masura ce le povesteam oamenilor, mai in gluma mai in serios, s-au aratat mai multi oameni interesati de idee. Asta face ca in ziua plecarii sa fim 6 oameni pe lista, plecand care cum a putut. Astfel eu si Lavi am plecat impreuna cu Cristina (una dintre colegii cu care planuim sa ne facem bisericuta de muntomani la serviciu) din Bucuresti si am ales ne oprim vineri seara in Nucsoara.

Am gasit si Pensiunea Carpatica, foarte frumoasa de altfel, chiar daca era una din putinele variante, nu ne-a parut rau ca am ales-o. Cred ca mai mult ne-a luat sa iesim din Bucuresti vineri seara, decat drumul pana la Pitesti. Noroc cu Waze ca ne-a scos la liman in vreo 45 de minute :). 3 ore de drum si am ajuns in Nucsoara, sunt cateva portiuni de drum fara asfalt, dar cumulat nu sunt mai mult de 100 de metri. Intram in curtea pensiunii unde ne loveste fix in moalele capului...mirosul de sarmale si un minunat exemplar de masina offroad - urma sa aflam ca era un ARO Dragon, exemplar construit pentru export.

ARO Dragon vs Ford Focus
Sursa de la mirosul de sarmale era ...o infratire formata din 2 ceaoane imense in care se fierbeau sarmalele.
Sambata aveau o nunta la restaurant (acesta fiind si motivul pentru care nu am putut sta si sambata noapte in zona) asa ca oamenii fiind gospodari, se pusesera pe prefiert sarmalele de vineri seara. In fine, cum eram obositi si sarmalele nu erau gata, am mancat un pic din ce luasem de-acasa (tin sa mentionez marca noua de humus de la Mega Image - execrabil) si ne-am culcat. Razvan (un alt coleg) a ajuns mai pe la miezul noptii, dupa 3 incercari nereusite de a traversa un munte pe drumuri forestiere pe unde il ducea GPS-ul. Mai venea si de la mama naibii (adica de la Cluj). Iustin (un alt coleg) si Adrian urmau sa ajunga si ei tot pe la miezul noptii, dupa ce in prealabil facusera popas in Targoviste, insa ei au preferat varianta cortului, sperand ca or sa parcurga vineri noaptea tot forestierul si sa ne astepte la intrarea in traseu.

Nu aveam de gand sa facem intreg circuitul, insa in momentul in care ne-am cazat, am cerut cateva informatii de la patronul pensiunii (lucrator la Salvamont si profesor de istorie in localitate) si am aflat ca e spectaculos circuitul si ca am putea sa il facem. Asa ca am bagat la cap varianta asta si ne-am bagat la somn. Am prins vreo 7 ore de somn (foarte bine as zice) asa ca ne-am trezit pe la 6 si jumatate, urmand ca la 7 sa ne asternem la drum. Logic ca s-a facut 7 si jumatate, pana am mai vorbit inca o data despre traseu, pana ne-am facut curaj, etc. Bicicletele le-am lasat incuiate in depozitul pensiunii, ne-am urcat toti 4 intr-o masina si am plecat. I-am lasat cateva mesaje si lui Iustin, ca ma gandeam ca nu are rost sa il trezesc cu un apel, din moment ce mai faceam vreo 2 ore pana la ei. Doar ca la nici 10 minute de mers cu masina, pe dreapta drumului observ cum 2 tipi tocmai aruncau un cort in portbagajul masinii. Erau baietii nostri, intr-o sincronizare perfecta tocmai stransesera cortul, bausera ceaiul si erau gata de drum. Nici ca se putea mai bine, asa ca plecam in formatie completa.

Drumul forestier nu e in stare foarte buna, pe alocuri mai sunt sleauri, urme de copaci tarati, dar cu atentie se poate merge cu absolut orice masina (excludem aici masinile tunate cu garda de 2-3 cm). Am vazut Peugeot 206, Chevrolet Spark, dar si Ford Ranger care mergea cu 60km/h. Trebuie doar sa ai grija si sa iti gasesti ceva de facut. Ai putea sa spui bancuri daca esti in forma, poate chiar bancul cu Ilie Dobre (doar pentru cunoscatori).

Ajungem asadar dupa vreo 2 ore fix la intrarea in traseu, unde gasim o gramada de masini parcate. Gasim si noi 2 locuri sa parcam si pana ne pregatim se face 10 fara 20. Si o luam usurel la picior pe traseu, fara sa ne uitam in sus, pana ce dam de primul parau, pe care il traversam pe o punte de lemn si din care ne umplem bidoanele cu apa. Traseul nu e foarte greu si nu necesita cunostinte prea detaliate despre munte. Am vazut oameni in adidasi si echipament de fotbal, de credeam ca am gresit traseul si mergem spre Valea Cerbului (n.a: un loc preferat de camperii de termen lung si cocalarii iubitori de manele din 
Busteni  
Aglomeratie mare, mon cher! 
Ba chiar ne gandeam ca dupa baietii in echipament, sigur trebuie sa apara si niste pitzipoance prin zona. Din (ne)fericire, nu a fost cazul, oricat de mult chef de misto aveam noi.

Nu va suparati, unde e camera domnului Postavaru?
Intrarea in traseu e idilica. Dar nici nu plecam bine, ca si facem o pauza: pai cum sa pleci la drum fara sa stangi bine sireturile :))
Adevarul e plecasem tocmai....de la masinile alea din spate :)

Imediat cum intri pe carare, in stanga iti apare o foarte frumoasa cascada. Cred ca nu glumesc cand zic ca am stat vreo 15 minute sa o admiram si sa ne pozam in fata ei. 


 

Dupa ce ne terminam pozele, ne incolonam frumos si o luam mintenas in sus.





Nu de alta, dar urcarea e destul de serioasa si ne uitam cu jind la primul varf care ni se arata in fata ochilor. 

GPS-ul ne zice ca suntem la 1400 de metri, deci avem de urcat "doar" 1100 de metri. Asta in cazul in cazul in care nu vom avea si vai de trecut, pe care le urci doar ca sa le cobori. Sau invers. In fine, ne rugam sa nu fie cazul de asa ceva. 





Dupa ce se urca prima bucata, ajungi intr-o bucata plana ca o clatita, unde trebuie, sa mergi printr-un soi de mlastina, caci numeroasele paraie si izvoare de pe aici tind sa te inghita. Mi-am imaginat ca seamana cu un imens stadion, crestele din jur fiind tribunele si fundul vaii fiind terenul de joc sau, dupa caz, scena pentru concert. 




Si aici am gasit o sursa de apa, o minicascada plina de muschii care filtrau apa ne-au imbiat si ne-am umplut bidoanele, chiar daca mai tarziu am vazut ca era o stana un pic mai sus, ne-am linistit gandindu-ne ca sigur izvorul era mult sub stana si ca nu avem de ce sa ne facem griji. Mai mergem un pic si ajungem la Lacul Iezerul Triunghiular, care este... extraordinar de ... triunghiular. :)


Aici am pozat lacul la coborare, pe partea opusa fata de locului pe unde urcam


Urma sa aflam si al cui era cortul - al lui Traian, un vechi amic intalnit tot prin munti
 Apoi se incepe ultima bucata de urcare, lasand triunghiul perfect in spate, pana in Saua Portita Vistei, care este pe la 2300 de metri. 







Si iata-ne ajunsi in Portita Vistei, un loc foarte tare, pe partea cealalta zarindu-se orasul Victoria, pe aici fiind si o alta cale facila de a ajunge pe varf, din Victoria. Mai multe detalii AICI

da, batea vantul prin zona asta. 
Nu era cu noi, dar l-am folosit ca actor in rolul principal in scenariu pozei asteia.

Daca pana aici am avut de mers doar pe triunghi rosu, aici se va schimba traseul si vom continua pe traseul banda rosie (indicatorul arata spre Cabana Podragu) 




Tot aici, in Portita Vistei este si un refugiu, unde va puteti adaposti in caz de vreme rea. 


De aici pana pe Varful Vistea Mare e o urcare destul de solicitanta, pe creasta, dar care e gata in maxim 30 de minute.

Bineinteles ca nu ratam momentul, il bifam pe lista noastra imaginara (ca doar e primul din marea lista) si facem cateva poze. 

Domnul incruntat din stanga nu e cu noi, dar era tare suparat si ne-am gandit sa il luam cu noi in poza 

The Vistea Mare :)
Apoi, de pe Vistea Mare mai treci de cateva zone mai dificile, cu lanturi, dar in 15 minute esti pe Moldoveanu.




Trebuia filmata si bucata asta, nu? 

Dupa ce am facut celebrele poze pe varf, langa stalp, in jurul stalpului, fiecare cu stalpul, toti cu stalpul, cate 3 cu stalpul, cate 3 cu stalpul, etc, a urmat ceva ce nu am mai facut pana acum, dar a fost tare distractiv: hora in jurul stalpului de pe varf.







Si uite-asa am incins un "Alunelul"in care i-am prins si pe alti cativa muntomani (sau nu) din zona.



Am avut noroc ca ultima urcare am facut-o pe o vreme innorata, destul de mohorata, dar decat sa te bata soarele in cap, mai bine sa iti pui o bluza pe tine. Vazand insa ca am ajuns in varf in 4 ore, conform estimatului, decidem sa continuam pe triunghi albastru si sa facem traseul in circuit despre care ne spusese gazda. 





Traseul de aici nu e greu, e mai mult coborare, o singura urcare pana pe Varful Rosu (2489), apoi coborare pana in Curmatura Moldoveanu si de aici sunt doua variante: Varianta 1: se face stanga si se taie pe cruce albastre si se va rata Lacul Galben (ceea ce am facut noi, fara sa vrem, desigur) sau se mai merge inca un pic pe creasta si se va ajunge astfel si la cel de-al treilea lac.
Cu portocaliul traseul nostru - varianta cu verde e bucla mai lunga pe langa lacul Galbena
Ne si imaginam cum ne-am da pe toboganele naturale de pe versantul de vis-a-




Se vor ocoli toate cele 2 sau 3 lacuri, in functie de ce varianta alegi si se va ajunge intr-un final la marginea pasunii alpine. 



Unii dintre noi au afirmat ca aia e categoric o vipera. Eu i-am facut poza si le-am zis ca e "sarpe comun", neveninos, pentru ca 2 fete panicate sunt fix ultima mea dorinta pe munte. 







Aici, la marginea pantei abrupte :),  exista un nou semn care ne anunta ca mai avem 1 ora si jumatate pana jos la masini. 



Insa de-abia aici incep distractiile pentru unii si chinurile pentru altii. 




Eu ma arunc rapid pe coborare, pana dau de prima tufa de afine. Apoi merg din ce in ce mai incet, nu cumva sa ratez vreo tufa. 









Scoate limba, scoate limbaaaaaaa

Pentru Lavinia insa viteza mica nu e datorata afinelor, ci durerilor de genunchi – cel drept de data asta. Probabil l-a scutit pe stangul de efort si a mutat tot chinul pe cel drept. 

Cert e ca am coborat in mai mult de o ora jumatate, pentru ca era nevoie de pauze tot mai dese. Nici Razvan nu era prea incantat de coborare, asa ca nu am fortat absolut deloc. Mai o pauza, mai o ciupercuta, deh, banalitati de-astea J 




Pauzaaaaa

Fix de unde am plecat




4 ore si jumatate de miscare, restul pana la 8 pauze. Ma rog, probabil cand e panta prea mare,
Strava te vede stand pe loc, chiar daca tu urci de zor. 

Am uitat sa va zic de prietenul lui Iustin, care a luat-o un pic in inainte, atat de inainte, incat in momentul in care am facut stanga pe cruce albastra nu l-am mai vazut pe nicaieri. Ne-am rugat totusi sa o fi luat-o pe traseul corect, bazandu-ne pe faptul ca mai erau cateva grupuri de muntomani in fata noastra si ne gandeam ca e cu ei, chiar daca nu ii vedeam hainele de camuflaj. Poate ca de-aia nu le vedeam, ca se camufla perfect pe munte (acum mi-a venit de fapt ideea asta).

Ajunsi inapoi la masina, am profitat de pepenele pe care il aveau ceilalti in masina, l-am prins pe Adrian (care coborase cu vreo ora inaintea noastra) si o luam usor la vale.

Acelasi drum de 40 de km, doar ca acum era pe inserat, dupa un traseu de 8 ore pe munte. Suntem destul de obositi, dar suficient de alerti incat sa observam o pisica salbatica ce ne taie brusc calea. O luam prin excludere pana sa ne dam seama ca e pisica salbatica, insa nu apucam sa o pozam. Singurul lucru la care ne gandim acum, este faptul ca la pensiunea unde ne cazasem cu o noapte in urma era nunta in toi si gandul la sarmalele din seara anterioara ne contureaza planul: urma sa furam mireasa si sa cerem rascumparare: 4 portii de sarmale. Planurile ne sunt date un pic peste cap, caci am ajuns prea devreme, sarmalele nu erau inca gata si nu nici timp de asteptat nu aveam. Evaluam un pic variantele si dupa cateva urme de indoiala (in care ba voiam sa ne intoarcem in Bucuresti, ba sa ramanem in Nucsoara), ne tinem de planul initial, scoatem bicicletele din magazia de faina, le urcam pe masina si pornim spre Campulung. Era destul de clar ca a doua zi nu o sa mai fie nimeni in stare de pedalat (Lavinia cu piciorul, Cristina cu raceala, Razvan nici nu avea bicicleta si trebuia sa ajunga in Timisoara), asa ca ne vedem usor de drum, ajungem in Campulung, cautam repede un restaurant unde sa nu fie nunta, mancam o ciorba si apoi cautam pensiunea. Pensiunea e foarte draguta, ascunsa cumva pe un drum privat, printre copaci si plina de verdeata. 

Balcon cu priveliste

Duminica ne trezim, mai mutam inca o data bicicletele din pensiune pe masini, mai dam o tura pe la restaurant si ne pornim spre casa.

Echipamentul folosit:

Tura nu necesita super echipament daca e facut pe vreme frumoasa. 

Am ales sa mergem totusi in bocanci desi avem si adidasi mai sanatosi de munte, pentru siguranta pe care ti-o dau bocancii, tinandu-ti glezna bine stransa. 

De asemenea, betele au fost de mare ajutor, preluand din greutatea corpului si in maini, protejand astfel picioarele.

Si daca intr-una din postarile anterioare va povesteam despre hainele de la Merinito, de data asta o sa extindem un pic aria, pentru ca nu doar ca ne-au placut, ci ne-au facut sa ne imbracam din cap pana in picioare cu produsele lor. Asa ca eu am incercat un nou tricou, boxerii si o caciula (pe care am uitat-o in masina, bine ca nu a fost frig), in timp ce Lavinia a avut si ea boxeri, tricou cu maneca scurta, tricou cu maneca lunga si un buff din merinos. Toate produsele s-au comportat exemplar, un mare plus pentru confort in ceea ce priveste boxerii – demult nu m-am mai simtit atat de bine pe munte. Chiar daca multi nu dau importanta prea mare, cred ca ar trebui sa fie piesa prioritara de echipament pe munte. Nu doar ca mentin temperatura corpului, dar stau foarte bine pe corp, nu se ruleaza pe picior, nu cad in vine. Tricourile au fost si ele excelente, facandu-si treaba cu varf si indesat, motiv pentru care tocmai ce am mai dat o comanda. Pacat ca nu au si sosete, ca tare mi-ar fi placut sa incerc. Singurul lucru pe care as putea sa il mentionez la aspecte negative, este ca unul din tricourile Laviniei s-a scamosat un pic, in contact cu partea de jos a rucsacului, probabil si din pricina faptului ca centura cu care trebuia sa prinda rucsacul in zona abdomenului, era cumva ingramadita si prinsa in spate, frecand astfel pe tricou. Sunt produse destul de sensibile, dupa cum am fost informati, deci trebuie un pic mai multa grija cu ele. Si eu am avut rucsac in spate, insa nu am avut nicio problema cu el.

In ceea ce priveste apa, nu am avut probleme, fiind ajutati si de cerul acoperit de nori. Totusi, cu 2 bidoane faci fata lejer, avand sursa de apa imediat la intrarea in traseu (in dreapta podetului improvizat la cam 10 minute de la intrarea in traseu, apoi mai sus pe langa Iezerul Triunghiular. 


In ceea ce priveste mancarea, fiecare s-a descurcat cu ce-a avut prin rucsac, banane, batoane si alte scarmazuri.

L-am cucerit si pe Moldoveanu. Lista ramane deschisa, desi slabe sanse sa mai facem ceva anul acesta.


1 - 2544 m --- Vârful Moldoveanu , Munții Făgărașului; 10.09.2016
2 - 2535 m --- Vârful Negoiu, Munții Făgărașului;
3 - 2527 m --- Vârful Viștea Mare, Munții Făgărașului;10.09.2016
4 - 2519 m --- Vârful Parângul Mare , Munții Parâng; 
5 - 2517 m --- Vârful Lespezi, Munții Făgărașului;
6 - 2510 m --- Vârful Cornul Călțunului, Munții Făgărașului;
7 - 2509 m --- Vârful Peleaga , Munții Retezat;
8 - 2508 m --- Vârful Păpușa, Munții Retezat;
9 - 2507 m --- Vârful Vânătarea lui Buteanu, Munții Făgărașului;
10 - 2506 m --- Vârful Hârtopul Darei, Munții Făgărașului;
11 - 2505 m --- Vârful Omu , Munții Bucegi;
12 - 2503 m --- Vârful Bucura Dumbrava, Munții Bucegi;
13 - 2501 m --- Vârful Capul Morarului, Munții Bucegi;
14 - 2501 m --- Vârful Dara, Munții Făgărașului;

5 comentarii:

  1. Nu ma folosi cuvantul "CUCERIT" suna urat ! Mai bine "AM URCAT"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori mai scriem si printre randuri, pentru a condimenta un pic povestea. Speram doar ca toti sa poata citi printre randurile noastre. Cuvantul "cucerit" nu a fost folosit in sensul ala, era un pic ironic "l-am cucerit pe Moldoveanu" .

      Ștergere
  2. Foarte folositoarea informatiile. Ma gandesc serios sa merg pe traseul asta in vara acestui an.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca mai putem sa te ajutam cu alte informatii, nu ezita sa ne tragi de maneca. Aici sau pe Facebook, bineinteles. :)

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere